Pe ei îi ascult

U2. Inutil să detaliez. Pentru mine muzica se împarte în U2 și restul.

Foo Fighters. Combinația perfectă între rock-ul pur, zbuciumat și baladele acustice senzaționale. Dave Grohl e un artist total iar Taylor Hawkins un tobar nebun. Te poți întoarce oricând la ei, fie că ești agitat și ai nevoie de ceva tare, fie că ești calm și vrei să asculți ceva soft.

Stereophonics. I-am văzut de două ori live, sunt exact genul meu de roacări iar pe Kelly Jones îl consider unul dintre cei mai buni vocali din show-biz.

Kings of Leon. Din punctul meu de vedere, Only by the Night e cel mai tare album al unei trupe rock pe care l-am ascultat în ultimii ani. Și uite așa KOL au intrat în vederile mele.

Coldplay. Am început să înțeleg glumele gay care se fac despre trupa asta, mai ales după apariția discului numit Mylo Xyloto. Au scos 5 albume, al doilea fiind senzațional, dublat fiind de un dvd live pe măsură. Clocks este coloana sonoră a primului deceniu din mileniul 3. Păcat că trupa a regresat foarte mult, după părerea mea, de la rock adevărat ajungând acum la un lamentabil gay pop.

Civil Twilight. De peste doi ani se chinuie să aducă lumii la cunoștință albumul lor de debut, iar asta am tot făcut și eu aici pe blog. Băieții ăștia din Africa de Sud au un potențial incredibil. Letters From the Sky este singura melodie non-U2 care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva este preferata mea din toate timpurile.

Stilair. Cea mai frumoasă trupă care n-a existat. Cel puțin pentru mine. Detalii despre ei și piese găsiți aici pe blog cu o căutare după numele trupei.

Bon Jovi. Ani de zile i-am ascultat baladele și marile hituri, fără să-i acord atenție în profunzime. Am aplecat însă urechea atent la ultimele două albume și, ce să zic, oamenii ăștia nu știu și nu vor să îmbătrânească. În iulie 2011 i-am văzut live la București și gata, povestea de amor dintre mine și trupa asta este definitivă. Richie Sambora este un chitarist senzațional. 

Snow Patrol. Sunt printre cei mai buni compozitori de balade. Sau cântece romantice. Sau "bluzuri" (o mai știți p'asta?)

Oasis. Mă consider un mare admirator al lui Noel Gallacher, o minte luminată artistic, care a dus trupa asta la celebritatea absolută doar cu o chitară și cu niște versuri.

Bruce Springsteen. Am descoperit cu adevărat acest american original în 2008, când m-am întors din State și când muzica lui a devenit coloana sonoră a proaspetelor mele amintiri de acolo. Mai ales că are un album despre 9/11. Când îl asculți pe The Boss te simți și tu american, fără doar și poate.

Creedence. Îmi place să le spun simplu așa, fără a folosi numele întreg. Am crescut cu muzica lor pe discurile de vinil ale părinților și consider că rock-ul clasic pe care l-au creat nu va pieri vreodată. Oamenii ăștia vin de atât de departe încât nici măcar n-au site oficial, după cum vedeți.

Roxette. Și cu ei am crescut (da, ăsta e șablonul pe care-l folosim) și au avut un rol decisiv în a mă face să mă apuc de chitară. Am explicat aici. 

Urma. Singura formație de pe meleagurile noastre pe care o mai ascult. Și de care mă leagă multe, inclusiv două concerte tribut, de covers, pe care le-am organizat și la care au asistat chiar membrii trupei. Mi-a plăcut cum Urma a renăscut neașteptat, când nimeni nu mai credea că acest lucru va mai fi posibil vreodată.

ATB. Cu el evadez din lumea chitarelor și a tobelor. Este DJ-ul meu preferat, un artist care mă poartă pe diverse meleaguri cu muzica sa, la propriu și la figurat. De mai bine de 7 ani ATB este companionul  perfect de drum.