Despre ei am publicat

După cum probabil ştiţi, am scris o carte despre U2. Iar dacă nu ştiaţi, aflaţi acum. Am publicat chiar două astfel de cărți (2002 și 2010), dar a doua o face mai puțin relevantă pe prima. Cel mai simplu mod de a intra în posesia cărții este să-mi scrieți un email şi cartea va ajunge la voi prin poştă.

Despre lansarea din Cluj s-a scris în presă, am postat un clip pe blog, iar câteva poze de la eveniment puteţi vedea aici. "U2 - Tot ce nu poţi lăsa în urmă" are 313 pagini, grupate în cele 5 capitole descrise mai jos şi spune tot ce trebuie ştiut despre una dintre cele mai mari trupe rock din istorie.


Cuprins


1.       Not fade away – Peste trei decenii de istorie U2.
Primul capitol al cărţii este şi cel mai cuprinzător. El prezintă istoria trupei, de la înfiinţarea din anul 1976 şi până acum, în 2010. Toate amănuntele esenţiale îşi găsesc loc în cadrul acestui capitol, care analizează toate albumele de studio, prezintă în amănunt turneele la care a participat U2 şi oferă chiar cronici complete ale unor concerte.

2.       Carry each other – O conştiinţă social-filantropică.
Al doilea capitol îşi propune să arate cum teme ca săracia extremă, războiul, nedreptatea socială sau calamităţile naturale au apărut mai întâi în versurile trupei U2, pentru ca apoi ele să rezulte într-o implicare reală şi foarte susţinută a formaţiei (şi mai ales a liderului ei, Bono) în încercarea de schimba ceva, de a crea o altfel de lume.

3.       The tongue of angels – Spiritualitatea trupei U2.
Aici dezbatem tema extraordinară dar şi delicată a spiritualităţii, prezentă la tot pasul în universul U2. Este dezvăluit modul în care ea a influenţat creaţia trupei de-a lungul anilor şi cum i-a ajutat să îmbrace cântecele într-o formulă magică pe care doar un bun cunoscător al Bibliei o putea desluşi fără a apela la ajutor.

4.       Beneath the noise - Sensurile din cuvinte.
După ce am explorat temele majore ale creaţiei lui U2, în capitolul al 4-lea avem ocazia de a descoperi, melodie cu melodie (nu mai puţin de 140 cântece sunt analizate separat aici), mesajele şi ideile care au stat la baza pieselor trupei. Pentru a înţelege pe deplin U2 şi pentru ca acest voiaj prin universul trupei să fie complet, vom vorbi în cadrul acestui capitol despre creaţia filozofului Bono, secondat de bunul său prieten, The Edge, ei fiind practic poeţii trupei U2.








5.       Into the heart - Un fan U2 la Dublin.
La finalul călătoriei prin universul formaţiei U2, vă lansez o invitaţie: vom merge la Dublin, oraş care va fi prezentat prin ochii unui fan U2, cu toate obiectivele turistice legate de cea mai mare formaţie irlandeză, adresa, descrierea lor şi emoţiile trăite de mine în cadrul vizitei pe care am efectuat-o în capitala Irlandei în anul 2004.


Primite de la cititori

"Nu de puține ori entuziasmul din relatări se transferă asupra cititorului. Informațiile dezvăluite și mai ales influențele, respectiv poveștile din spatele unor concerte sau piese m-au impulsionat să vreau să aprofundez, să mă conving sau să-mi deschid și mai mult ochii și urechile atât către lumea U2, dar și către alți artiști. În cazul meu, cel mai mult m-a marcat poate capitolul despre spiritualitate. Iar prin analiza pieselor conștientizezi diversitatea de mesaje transmise prin versuri; ajungi să privești mult dincolo de aparent banala temă a dragostei, pentru că, în cazul celor de la U2, mesajul (însoțit de acorduri pe măsură) se dezlănțuie." 
Andrea P

"Îmi place foarte mult, mai ales că tot descopar lucruri pe care nu le știam sau de care uitasem. Și uite așa îmi mai vine cheful să mai ascult câte o melodie. Ce bine de noi, ascultătorii de U2, că ai scris cartea asta!"
Corina P

"M-am lăsat purtată de tine prin universul U2, iar ca să vezi că învăţăturile tale dau roade să ştii că zilele trecute, într-un magazin, am auzit şi am recunoscut Mysterious Ways, drept dovadă că încep să mi se desfunde urechile şi încep să fac şi conexiuni pe care înainte să citesc cartea nu le făceam. Interesant faptul că unii ajung la ei ascultându-le muzica şi sfârşesc prin a citi despre ei tocmai pentru că le ştiu muzica, pe când la mine mecanismul funcţionează invers: citind despre ei automat îmi vine să mă îndrept şi spre muzica lor. Deci iată un prim rezultat fericit al muncii tale."
Suzana H 

"Din cauza ta am devenit un U2 freak! Numai asta ascult acum, scopul cărţii a fost atins!"
Larissa K 


"Având în vedere că citisem U2 by U2, nu mă așteptam la multe informații noi în această carte, așa că am vrut să văd ce o face mai specială. În primul rand, mi-a placut faptul că ai reușit să concentrezi foarte bine istoria lor, astfel încât cartea să nu fie excesiv de lungă, dar nici să lase neabordate momente cruciale din cariera lor. Nu a lipsit nici "trivia" care să condimenteze lectura celor care nu au stat să se documenteze prea mult până acum despre U2. Apoi bineînțeles, ce face cartea cu adevărat specială este faptul că ai inclus experiența personală: vizita la Dublin, concertul de la Viena și felul cum ai perceput concertul de la Sarajevo."
Elmira M


"E frumos scrisă, cu multă căldură și pasiune."
Andreea C

"Este cât se poate de clar cât de mult iubești tu U2 și muzica lor, și lucrul ăsta devine contagios încă din primele pagini ale cărții. Am încercat să găsesc și greșelile, dar în afară de unele de tipar nu am găsit nimic...yet! ;-) Încă mai am din ea, dar este o carte superbă! Se vede clar că ești bine documentat, nu vorbești aiurea...Fain!"
Anca P
 

8 comments:

suzana said...

Mi-am sunat avocatul sa te dau in judecata:)))

The Fly said...

Astept sa fiu chemat la proces :))

invisibility_cloack said...

mamăăă, uite, domnule, a scris o carte :)
hai să nu fiu nesimțită.
Aș încerca să o citesc, dar îmi lipsește entuziasmul. La genul ăsta de cărți, de obicei, nu trec de prima pagină... Dar, hey, te susțin :D Nu sunt eu fan U2, dar ce contează? :)

The Fly said...

Nu-i bai, stai linistita, sunt chiar multi admiratori U2 care nu au rabdare s-o citeasca. Pot intelege asta.

GABRIEL PAICU said...

Felicitari, U2 este trupa mea preferata iar THE FLY este una din cele mai bune melodii ale lor. Felicitari.

The Fly said...

Merci frumos. Te astept pe pagina facebook a cartii. Daca vrei s-o comanzi trimite-mi un mesaj la bogdan.anghel@gmail.com :)

Roxy Dutescu said...

O carte pe care am citit-o in timp, fara graba, pentru ca am avut nevoie de putina rabdare;
In acelasi timp a insemnat o provocare, de cele mai multe ori fiind nevoita sa recurg la you tube pentru a asculta acele piese enumerate in carte, care prin descrierea facuta mi-a provocat curiozitate.
Mi-a placut felul in care ai structurat-o si tot ceea ce se desprinde si respira in carte este pura admiratie si pasiune, dar mai ales munca si intregul studiu din spatele tuturor informatiilor si revelatiilor.

The Fly said...

Merci fain!

Post a Comment