London Lockdown #1

Eh, nu e încă lockdown, dar n-am găsit altă rimă și cum foarte probabil ne vom auzi des pe tema asta în viitorul apropriat e ușor să numesc articolele așa. De altfel cel puțin aici prin Crouch End străzile sunt la fel de animate ca întotdeauna. E drept, s-au închis restaurantele și puburile dar în rest, din fericire, nu sesizăm nimic alarmist sau dezolant. Avem 3 supermarkets foarte aproape de apartament și ne putem aproviziona fără probleme, deși recunosc că în urmă cu 3 zile am avut un flashback din era comunistă atunci când în primul dintre ele nu mai găseam multe chestii elementare. 

Guvernul a anunțat recent că NHS-ul va trimite în jur de 1,5 milioane de scrisori persoanelor cu risc sporit de a fi afectate de boală, care vor fi somate să stea la domiciliu în următoarele 12 săptămâni. Toate știrile de genul ăsta ajung la mine cumva accidental, pentru că fac tot posibilul să mă feresc de tot ce înseamnă presă. Avalanșa de 'informații' te prinde însă oriunde și oricum; e mult mai contagioasă decît virusul în sine. Pe toată planeta se vorbește numai despre asta și ai senzația că nu ai scăpa de acest șuvoi maladiv nici dacă te-ai muta într-o peșteră.

Altfel, lucrez acasă de 3 zile și se pare că nu ne vom întoarce la biroul din Piccadilly "in the foreseeable future". M-aș putea obișnui cu lucrul de acasă (de altfel deja am făcut-o), pe de altă parte nu cred că aș putea lucra numai de acasă. Nu știu alții cum sunt, dar eu unul mă implic 100% când vina vorba de working from home, fără frecare de mentă, și chiar e nevoie deseori să rog un coleg să "cover me" când merg la budă. Pe scurt, nu mă plictisesc și chiar fac treabă serioasă de acasă. Totul e monitorizat de șefi și nu-ți permiți să te defocusezi. Dimineața și seara facem video meetings cu toată echipa și asta întreține un spirit productiv și camaraderesc.

Despre virusul în sine, ca orice alt umanoid al planetei sunt nevoit să joc după cum mi se cântă, dar am devenit tot mai convins că la nivel planetar se stabilesc multe noi reguli și astfel e musai să facă din țânțar un mega hyper armăsar. De la media detestabilă care m-a făcut să dau unfollow unor pagini cum ar fi BBC, Sky News și chiar Financial Times, care îți vorbește numai despre "the rising death toll", la toate vedetele astea curve care ne anunță că "deși nu aveau simptome, s-au testat și au aflat că au virusul" - cheers and enjoy the paycheck, motherfucker! - totul nu arată decât ca o campanie fără precedent pentru dezinformare și manipulare. Uite, atuncați un ochi aici și dacă acting-ul de 2 lei din clip nu v-a convins (în special când vine vorba de tipesa "super îngrijorată" din fundal) citiți comentariile - din fericire tot mai mulți încep să miroasă făcătura. 

Și da, ne putem uita iar pe cifrele actualizate, pomenite într-un articol precedent, și constatăm că în prezent, pentru fiecare deces provocat (vezi doamne) de Coronavirus, avem 7 provocate de gripa sezonieră.

Hai să punem asta mare aici, ca să se înțeleagă bine:

Până acum, în 2020, în timp ce un umanoid a murit pe bază de Coronavirus, alți 7 au murit de gripă. Și asta se întâmplă în fiecare an, adică ăsta e numărul de oameni care moare în fiecare an din cauza seasonal flu, nu vorbim nicidecum de un "outbreak" anul ăsta.

Iar 95% dintre cei care descoperă că au Coronavirus nu au nevoie de tratament.

95%

Și dacă tot n-ai înțeles și ești în continuare panicat, vorbim aici doar de cei care s-au testat. Mulți au virusul și nici nu au habar.

Dar, boss, îl pot transmite celor vulnerabili, de aia trebuie să blocăm toată planeta acum, totul trebuie locked, shut, grounded, banat, cancelat!

Right.

Serios, încă nu ți se pare nimic suspect în toată isteria asta planetară? Chiar deloc?

Uite, pentru că tot suntem în carantină și avem mult timp de omorât, vă recomand filmul Wag the Dog, pe care am de gând să-l revăd și eu curând. 




Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)

Despre noile albume Byron și Kumm (altfel spus: Așa Da - Așa Nu)