Cât mai ești dispus să plătești pe un bilet la concert?

Desigur, e o discuție foarte subiectivă, pentru că trebuie să luăm în calcul gusturi, posibilități materiale, numele artistului, locul în care are loc concertul și așa mai departe. Așa că prefer să vă dau un caz concret, în care am spus pas, pentru simplul fapt că am considerat că nu merită. 

Am aflat recent că o trupă care de mai bine de 10 ani stă comod într-un Top 10 personal, Kings of Leon, vine să cânte chiar aici la o aruncătură de băț de mine. Adică în Finsbury Park, de care mă desparte o plimbare de numai 25 de minute. Mi-am notat în calendar ziua în care vor pune biletele în vânzare și mi-am spus chiar așa: "Dacă va costa peste £50.00 nu merg". Nu pentru că nu mi-aș permite, ci pentru că nu consider că face. N-am văzut KOL live până acum și cumva am apărut cu cifra asta de undeva așa random, punând în balanță cât de arzătoare este dorința de a-i vedea cu the venue (loc în care nu m-am bucurat de o experiență tocmai înălțătoare în trecut) și alte mici detalii.

Ei bine, au apărut biletele și toate costau mai mult de £50.00. Am verificat repede prețurile pe câteva site-uri și am spus pas fără regrete. Nu, merci. De altfel în momentul ăsta singurii artiști care m-ar face să scot din buzunar suma asta sunt Noel Gallagher (pentru care chiar am plătit deja, accordingly, urmând a-l vedea pe The Chief live la vară tot aici în North London) și Foo Fighters (pe care tot zic că-i văd de ani buni).

Nu știu, oare am devenit eu mai comod și mai zgârcit sau e doar muzica în sine de vină?

Comments

  1. Salut.
    De cateva luni de zile tot aman sa cumpa 2 bilete la un concert Aerosmith care va fi aici in Budapesta candva in vara. Nefiind fanatic la nici o trupa, am aflat de concert abia cand biletele din fata scenei s-au epuizat. Asa ca ramane(a) sa stau pe scaun la un concert. Am stat pe scaun acu vreo 12 ani la concertul Iron Maiden din Bucuresti, si a fost oribil. Si trecand la subiect, biletele costa peste 70 GBP. Asa ca nu stiu.
    Cred ca cel mai tare as vrea sa-i vad pe cei de la Rammstein, nu neaparat pentru muzica cat pentru show. Si pe cei de la RHCP. Dar nu cred ca as da atatia bani nici pentru aceste concerte. Si la fel, nu pentru ca nu-mi permit, pur si simplu nu cred ca pot primi mai mult decat am primit de la SteveNSeagulls pentru vreo 20 GBP. Nu ca si calitate, ci ca si endorfine. Urata comparatie, dar parca-i ca la masini. De la o calitate si senzatie in sus platesti doar numele. Si bine-bine, platesc numele...daca-i cu 10% mai mult. Dar nu dau cu 50-100% mai mult la un concert pentru nume. Pana ce nu se ridica Freddy Mercury din morti :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. "Nu ca si calitate, ci ca si endorfine. Urata comparatie, dar parca-i ca la masini. De la o calitate si senzatie in sus platesti doar numele. Si bine-bine, platesc numele...daca-i cu 10% mai mult. Dar nu dau cu 50-100% mai mult la un concert pentru nume. "

      Hahah excelent! Total de acord (mai puțin partea cu "urata comparatia" - nu e urâtă deloc). Ai exprimat de fapt chiar mai bine exact ce am vrut și eu să transmit.

      Cheers, mate, good to 'see you' again. ;)

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)

Ofer tratament gratuit cu perfuzii în cap fanilor filmului Parasite