Early Signs of a Midlife Crisis: Mi-am luat PlayStation

Aud că anumiți masculi care trec de 40 de ani se apucă de sport, agață dudui de 20 de ani sau își cumpără mașini luxoase pentru a se simți în continuare tineri și bărbățoi. Eu nu am probleme de genul ăsta, însă mi-am cumpărat abia acum primul PlayStation și asta pentru a duce în sfârșit la următorul nivel pasiunea mea pentru jocul video FIFA. 

Ce să zic? După mai bine de 20 de ani în care am trecut prin mai toate edițiile FIFA pentru PC (m-am oprit la FIFA 15 pe care îl editam și îl actualizam constant la cele mai mici detalii - de altfel cred c-aș putea deja să-mi trec în CV că am cunoștințe de game editing), am realizat că laptop-ul meu nu mai duce și c-ar fi cazul să-mi iau un PlayStation pentru un adevărat gaming experience.

Zis și făcut. Cum tocmai se apropia lansarea FIFA 20 am optat pentru un PlayStation Bundle cu jocul inclus. Și-mi place atât de mult încât e clar că nu mă voi mai întoarce vreodată la PC gaming. Deși jocul are în continuare bugs și băieții de pe forumuri înjură de mama focului EA Sports, mie mi se pare foarte mișto ultima versiune FIFA. E drept, am sărit de la 15 la 20, dar grafica, licențele, faptul că au adus UEFA Champions League și Europa League în joc, detaliile, filmulețele dintre meciuri, felul în care arată Career Mode (apropo, au băgat până și a noastră Liga 1 în joc, lol), actualizările constante pe care le descarci online și multe altele mă fac să cred că nu mă voi plictisi de jocul ăsta (înainte să apară FIFA 21).

N-am încercat încă alte jocuri pe PlayStation și nici nu știu dacă o voi face prea curând (cu posibila excepție numită PES).




Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)