Ce seriale mai urmărim #20

Cum de fiecare dată încep cu recomandările și abia apoi menționez serialele care nu m-au prins, hai s-o facem pe dos de data asta. Pe undeva explicabil, spre deosebire de filme am remarcat că în cazul serialelor numărul acelora care mă fac să renunț repede este mai mare decât numărul serialelor care mă fidelizează. 

Așadar, iată pentru început serialele încercate în ultimele săptămâni care nu m-au prins:

River este un crime drama tras în Londra, cu un actor bun în rolul principal, dar pentru că respectivul Stellan Skarsgård vorbea cu stafii în mai toate scenele din film am scuipat în sân și am zis pas de îndată ce a început episodul 2. Nu, merci.

Rămânem în UK cu Criminal (hm) UK (da, îi spune așa pentru că au apărut tot soiul de variante, trase prin/pentru mai multe țări). Serialul e pretențios și forțat, iar toată acțiunea are loc în sediul poliției unde vezi doamne sunt interogați suspecții și făcuți să recunoască tot de către prea inteligenții detectivi. Mind games and shit, v-ați prins voi. Hai, lasă-mă. Am renunțat de la al doilea episod.

Tot de la al doilea episod am renunțat și la Karppi (sau Deadwind), un thriller finlandez care pur și simplu nu m-a captivat prin nimic, în ciuda premisei bune.

La World on Fire am spus pas chiar mai repede, după numai 25 de minute. Slab, neinteresant, grăbit. Bine, pa.

Și din abandonat repede în mai repede ajungem la Catherine the Great, la care am rezistat doar vreo 10-12 minute (aplauze). Pe bune, uneori nu ai nevoie de mai mult pentru a te prinde că o anume producție nu e ce trebuie.


În regulă. Hai să trecem la alea bune acum. The Fall este un thriller cu acțiunea setată în Belfast, avându-i pe Gillian Anderson și Jamie Dornan în rolurile principale. Londoneza cu acte în regulă Gillian face un rol excelent (pe alocuri e enervantă pentru că vorbește numai șoptit, dar se poate trece peste asta), iar Jamie Dornan (care s-a ales cu ceva premii și nominalizări pentru acest rol) m-a convins definitiv că nu e doar frumușelul care joacă în filme de doi lei pentru gospodine excitate (da, el e masculul feroce din Fifty Shades of Grey). Serialul este intens și captivant și oarecum din păcate își atinge punctul culminant la finalul sezonului 2 (există și un al treilea sezon, având practic același subiect, dar care nu-i la fel de captivant). În orice caz, vă recomand din plin acest serial.

Ófærð (sau Trapped) este un alt thriller foarte bun. Acțiunea are loc într-un orășel de coastă islandez, în mijlocul unui peisaj înghețat, mai mult sau mai puțin feeric și una peste alta inedit. L-am început cu ai mei pe Netflix cât am fost în țară și am terminat între timp primul sezon. Urmează un al doilea sezon (de care mă voi apuca în seara asta), care va prezenta un alt caz și care, din câte înțeleg, va avea acțiunea plasată în capitala Reykjavík. Pe Netflix nu veți găsi al doilea sezon (nu cunosc motivul), dar îl puteți descărca de pe torente. Încercați cu încredere.

Încheiem cu un alt serial nordic, norvegian de data asta (sunt tot mai captivat de producțiile cinematografice din țările nordice), care se numește Nobel. Am vizionat doar primele 3 episoade și e clar că avem ce trebuie aici. Un minus pentru faptul că amețesc planul prezent (plasat în Oslo) cu planul trecut (misiunea unor soldați norvegieni în Afghanistan), dar se poate trece peste. Serialul are doar un sezon (8 episoade), așa că-l voi găta cu siguranță. Nobel poate fi găsit de asemenea pe Netflix.

Vizionare plăcută!

Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Early Signs of a Midlife Crisis: Mi-am luat PlayStation

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)