Absurdul protestelor

În cazul în care n-ați auzit, de câteva zile ne distrăm pe aici prin londonezia cu ditai protestele legate de climate change. Străzile și trenurile au fost blocate de hipioți cu flori de după urechi, care ne anunță că vine apocalipsa și că suntem ultima generație care mai calcă pe acest pământ. Fără mișto, chiar asta spun. Despre cât de ineficiente și deseori absurde sunt protestele am mai scris (de ex. aici și aici). Acum vreau doar să mă refer puțin la chestia asta cu încălzirea globală. 

Așa că hai să stabilim în primul rând cât de adevărată e cauza acestui protest. Avem o problemă cu încălzirea globală? Avem. Nu e nevoie să analizezi cifre și studii și nici nu trebuie să crezi pe cineva anume; dacă viețuiești pe planeta asta de minim 30 de ani ai remarcat cu siguranță că lucrurile nu mai sunt chiar la fel. Sunt unii care vin și zic că toată chestia asta legată de climate change e un hoax, dar nu are rost să ne batem capul din simplul motiv că noi, muritorii de rând, nu posedăm pregătirea și informația necesară pentru a discerne. E la fel ca în cazul Roșiei Montana, dacă vreți (apropo, ce se mai aude pe temă?): nu poți să te situezi radical nici de o parte și nici de cealaltă parte a baricadei pentru că pur și simplu nu ai cu ce.

Bun. Better safe than sorry, să presupunem deci că nu prea e ok să poluăm în halul ăsta planeta și că trebuie să facem ceva. Și de fapt nu facem nimic și ne ducem dracului așa că hai să protestăm! Măcar să ne implicăm, să facem ceva, noi oamenii obișnuiți, nu doar să ne dăm deștepți din spatele tastelor! Sună mișto, nu? Înălțător chiar. Poți fi considerat un erou.

Numai că nu ești. Pentru că înainte să protestezi trebuie să te întrebi unele chestii, cum ar fi:




  • Cum e cel mai indicat s-o fac? Ăăăă blocând străzile și metroul, legându-mă cu lanțuri de trenuri (păcat că nu au plecat așa pur și simplu, cu indivizii ăia legați de ele) și deranjând practic milioane de oameni nevinovați și afaceri care pierd milioane pe seama mea! Pentru că numai așa ne trezim! Și asta ne duce la punctul următor:


  • Cui mă adresez? Păi nu știu frate, conducătorilor? Politicienilor! Mai marilor lumii! Hm vezi, aici e o problemă. Cu cât protestul tău are un adresant mai vag, cu atât el se lăbărește și mai mult. Singurul protest eficient e ăla în care ataci punctual anumiți indivizi, cu nume și prenume, și o faci la modul agresiv sau chiar violent, făcând tot posibilul să provoci cât mai puține victime colaterale. Restul e doar o frecție. 


  • Cum mă prezint? Aici e ca la interviu: contează imaginea pe care o ai tu ca protestatar. Când vezi atâția hipioți, fete bătrâne cu părul lung și alb, puștani emo (erau unii pe la știri fumați probabil, care efectiv plângeau pentru că vine sfârșitul, lol) și în general tot soiul de pierde-vară la protestele astea, nu prea ai cum să-i iei în serios. Mai nou trec cel puțin o dată pe zi pe Regent Street și prin Oxford Circus (pozele sunt trase ieri când ieșeam de la muncă) și sincer, impresia mea era că avem aici un fel de festival, barbecue day, petrecere în aer liber - nicidecum un protest. Ca să dau numai un exemplu, un individ își trăsese un hamac între două semafoare și făcea pe profetul de acolo printr-o portavoce, chill așa. Și vrea să fie luat în seamă!

  • Last but not least, vorba aia: Cât de ipocrit sunt? Exceptând cazul în care trăiesc pe o insulă pustie sau în munți undeva, cu mijloace minime de subzistență, folosesc din plin un catralion de produse și servicii pe care le apreciez nevoie mare și care sunt produse în timp ce mediul este poluat. Uite, de exemplu Emma Thompson a zburat repede din LA la Londra când a auzit că se pune de proteste, ca o hipioată ce e. Cu un avion care emite chestii prin atmosferă. 

În orice caz, până vine sfârșitul lumii am de gând să mă relaxez și să mă bucur de acest weekend lung, că doar e Paștele aici. 




Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)

Viitorul protestelor legate de climate change este asigurat