Care e faza cu acele "reaction videos" de pe YouTube?

Au devenit populare în urmă cu mai mulți ani dar abia în ultimele luni mi-au atras atenția (thank God for that). La ora actuală mi se pare a fi cea mai retardată chestie de care te poți împiedica pe acest canal social media și dacă aș putea aș bana fără ezitare toate aceste conturi, iar pe ăia care le-au creat i-aș plimba în cucul gol și cu pene pe cur prin orașul lor natal, cu o placă la gât pe care scrie YOUTUBE REACTOR.

Ideea e super simplă: autorul se filmează în timp ce, vezi doamne, vizionează pentru prima dată un clip (care este prezentat de asemenea în timp real în colțul ecranului) și astfel puberul (vreau să spun iutiuberul) își înregistrează reacțiile și impresiile care în 99% din cazuri sunt fake și mimează uluirea, ca și cum ar fi prima dată când autorul vede respectivul video.

Ați auzit ceva mai lame în istoria recentă?

Câteva exemple:

  • O dudă ineptă (vreau să spun un rapper) "reacționează" la clipul Johnny Cash - Hurt. În paranteză fie spus, acesta este probabil cel mai bun clip din istorie, iar piesa în sine cel mai intens cover realizat vreodată. Cine îndrăznește să facă blasfemii gen reaction videos la acest clip ar trebui să fie pasibil de pușcărie. 
  • Un băiețel care probabil merge la discotecă în trening și în viața de zi cu zi este mecanic part-time "reacționează" la Shallow-ul lui Gaga & Cooper. Adică stă acolo a prost și dă din cap emoționat, ca și cum ar privi clipul pentru prima dată. Dar are el peste 55.000 de views și un canal cu peste 64.000 de subscribers? Are!
  • Un imbeciluț care aduce cu Timberlake "reacționează" la tripla reușită de Messi în urmă cu o săptămână. Bear in mind, are numai 142.000 de subscribers, care probabil mor de curiozitate să-i privească mufa inexpresivă în timp ce un clip random rulează în fundal.

Și lista continuă la infinit. Homo sapiens, 2019. Poate că totuși ar trebui să existe un filtru undeva, o cenzură. Prea multă democrație și libertate de opinie cred că dăunează umanoizilor în general, luați așa în ansamblu, la nivel de gloată. Sunt convins că dacă ar exista mai puține mizerii de genul ăsta care circulă liber pe net și dacă oameni cum ar fi gagiul pe care l-am recomandat ieri ar fi promovați mai mult am accelera un pic evoluția și ne-am putea ridica la un alt nivel. Și Despacito n-ar mai fi cel mai vizionat clip din istorie.  

Până una alta putem defula un pic cu niște parodii pe temă:



Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)