Muviz #496

Adică de pe ecrane adunate:

Păcat de actrițele astea trei că s-au prostituat pentru niscai premii.
Știți că anul ăsta la Oscars avem două filme cu câte 10 nominalizări de căciulă. Am încercat să le văd pe ambele, dar n-am rezistat în fața ecranului mai mult de 15 minute. Cumulat, nu separat. Așa ceva? Dacă despre Roma v-am povestit aici, hai să vă spun și despre The Favourite. De fapt n-am ce să vă zic. Vă provoc să rezistați la filmul ăsta măcar până la jumate. Iar dacă nu reușiți, să fiți de acord cu mine că atât cei care fac astfel de filme cât și cei care scriu fake reviews pe net (sau pur și simplu sunt atât de snobi și falși încât numesc mizeriile astea meastărpisuri) trebuie biciuiți. E clar că ne ducem în cap în domeniul artistic, eu tot zic asta de ceva ani.



The Front Runner îl are pe Hugh Jackman în rolul principal și prezintă cazul real al politicianului care mai că-l bătuse pe George Bush la prezindețialele din '88, numai că nu și-a putut-o ține în pantaloni și chestia asta i-a fost fatală. Este interesant că personajul Bush nu apare deloc în film (ne referim desigur la senior, nu la juniorul Dabăl Iu). Pentru mine morala (sau dezbaterea mai degrabă) ar fi asta: cine e prostul mai mare în ecuația asta? Politicianul care a avut o aventură în plină campanie electorală (deși era separat de nevastă la acel moment din câte am înțeles) sau minunatul popor luat în ansamblu, gloata, plebea pentru care aventura unui politician denotă implicit că acesta n-ar putea fi un bun lider? Nu înțeleg de ce filmul are cronici slabisime; nota 7 de la mine. 

D'après une histoire vraie (adică Based on a True Story) e mai degrabă un film slab al lui Polanski, cu multe elemente hilare în scenariu. Eva Green și Parisul de pe fundal nu pot salva prea multe. Nota 5. 

Dacă aveți chef de un thriller colorat și plin de acțiune, care nu-și propune mai mult decât are de oferit, vă recomand Polar. Mads Mikkelsen este foarte macho și charismatic ca de obicei. Nota 6+. Dogman e un dramă italiană bună, în care unii dintre noi s-ar putea regăsi sau ar vrea să se regăsească. Nota 7. Iar An Affair to Die For e un thriller slăbuț, cu această frumoasă Claire Forlani care încă trăiește din amintirea filmului Meet Joe Black și mai nou cerșește followers pe Instagram. Nota 5. 

Rămâneți pe recepție pentru că mâine revin cu încă o serie.


Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)

Viitorul protestelor legate de climate change este asigurat