Wednesday, 16 January 2019

A Star Is Born m-a uns pe suflet

Deși nu mă așteptam. În general sunt sceptic când dau peste ratings & reviews la superlativ și n-aș fi zis că un film cu Bradley Cooper și Lady Gaga în rolurile principale ar putea fi atât de bun. Iată însă că acest A Star Is Born (aflat la a 5-a variantă deja - este un remake în cazul în care nu știați, originalul fiind scos în urmă cu 80 de ani) strălucește, impresionează și arată cât se poate de fresh. Este un film romantic și badass în același timp. 

Lăsând la o parte drama și minunatul love story, filmul a rezonat în primul rând cu sufletul meu de artist. Într-o eră a muzicii ieftine de plastic (ironizată de altfel în film), cu sunete inepte, voci prelucrate și versuri pentru giboni, A Star Is Born te face să te reîndrăgostești de rock'n'roll. Sau, dacă nu ai pus niciodată mâna pe vreun instument, acest film te împinge cumva în direcția asta. Dar vom reveni la soundtrack imediat.

Actorii principali m-au impresionat. În privința lui Bradley Cooper, hm, nu fusesem convins niciodată, nici măcar de cele 4 nominalizări Oscar pe care le are la activ. Cumva pentru mine rămăsese un "just a pretty face". De data asta omul m-a cucerit însă. A Star Is Born este practic proiectul său și Bradley l-a executat magistral pe mai multe niveluri: regie, părți din scenariul adaptat, muzică (cântă la chitară, vocal, ba a mai și compus piese) și un rol principal în care este as macho as it gets. Pentru mine este cel mai bun rol al său de până acum. Bradley simply rocks. Ca fapt divers, s-a pregătit 2 ani jumate pentru rolul ăsta, dintre care a alocat 18 luni numai unor lecții de canto. 

Cooper face echipă perfectă cu Lady Gaga (sau hai să-i spunem Stefani, pe numele ei real, așa cum și Bradley i se adresează). Au chimie foarte bună iar Stefani joacă foarte convingător. De fapt ce mai, face un rol excelent. Să nu uităm că ea este în primul rând o cântăreață, una chiar foarte talentată de altfel (nu sunt fan și implicit nu o ascultasem atent până acum). Să adăugăm și faptul că, așa cum a remarcat toată lumea, Stefani este frumușică foc fără make-up!

Deși filmul este un remake, după cum ați intuit deja soundtrack-ul este 100% original și compus în mare parte de Bradley & Stefani. Îl găsiți pe Spotify și Deezer; eu îl ascultasem cu mult înainte să văd filmul și deși îmi plăcuse nu revenisem asupra lui; acum sunt blocat pe el. Piesele sunt foarte bine compuse și alese pentru momentele specifice din film și ca spectator nu ai senzația că ești asaltat cu prea multă muzică. Iată ce spune Cooper despre acest soundtrack pe care eu îl consider cel puțin de nivelul celebrului The Bodyguard (am sesizat la final niște asemănări vizuale și sonice cu acest film):


"The music really became a character in the movie. There is no lyric that's ever in any point of the movie that doesn't have exactly to do with where one of them is or hopes to be or regrets being. That was our launching pad and then it was just about discovering what songs fit in the right places."

Dacă ar fi să vă recomand anumite piese, aș menționa Black Eyes (this is so rock), Out of Time (care ar putea fi oricând folosită ca intro în concert de orice trupă rock), Alibi, Shallow (super scena din film în care o cântă împreună), Diggin' My Grave, Always Remember Us This Way (bună de tot asta), Is That Alright? și melodia care vă dă lovitura de grație la final și vă lasă cu un mare nod în gât: I'll Never Love Again. Da, multe bucăți bune avem aici. O să puteți asculta lejer soundtrack-ul cap-coadă, mai ales după ce vedeți filmul. Eu îl voi revedea cel puțin o dată, cu siguranță. Iar dacă va lua Oscarul pentru cel mai bun film al anului nu m-ar deranja prea tare. 

9/10, my rating for this wonderful movie. Va rămâne cu voi pentru mult timp.