Thursday, 6 December 2018

Timpul nu există (partea a II-a)

Cum adică partea a II-a? Păi am mai scris una, în urmă cu fix 8 ani. De fapt le-am scris pe amândouă în același timp, în acest moment infinit numit acum, pe care cu simțurile noastre limitate îl percepem ca fiind timp care se scurge. (Aoleu, a înnebunit Fly-u'!) Nope, câtuși de puțin. Doar că am simțit nevoia să mă aplec iar pe latura asta în ultima vreme și să mai scormonesc în niște noțiuni existențiale. 

Dacă ați citit primul articol sau dacă (și mai bine) sunteți familiari cu noțiunea, v-ați documentat din alte părți și ați înțeles-o, atunci cam știți despre ce vorbesc. Dacă nu, există un mini documentar foarte mișto pe care-l inserez la final; el explică foarte grafic cum stă treaba asta cu "timpul e doar o iluzie în Univers".

Derivat din a sa faimoasă teorie a relativității, Einstein a venit cu modelul cvadruplu-dimensional (adică 4D) numit spacetime, practic o reprezentare a Universului absolut în care putem localiza orice eveniment în funcție de cele trei coordonate spațiale + coordonata numită timp. Prin acest model, Einstein spune printre altele "timpul și spațiul nu sunt entități independente, ba din contră, felul în care percepi timpul diferă în funcție de locul în care te afli".

De altfel e științific demonstrat că în spațiu (adică, din perspectiva noastră umanoidă, într-un câmp gravitațional mai mic decât cel de pe Pământ), timpul trece mai încet decât pe Pământ.

To make an extremely complex story short: timpul e doar o iluzie, dar una foarte necesară, care ne dă posibilitatea nouă, umanoizilor limitați, să percepem pe înțelesul nostru o realitate foarte complexă.

În Universul absolut, fie că-l numești spacetime, fie că-i spui lumea spiritului (da, suntem într-o zonă în care spiritualitatea și știința se împletesc minunat), ceea ce noi numim trecut, prezent și viitor se întâmplă în același timp iar acel timp este chiar acum.


Odată ce ai ajuns să crezi în această teorie (și oare de ce nu ai crede, pentru că este susținută atât științific, cât și spiritual și filozofic) perspectiva asupra vieții ți se poate schimba fundamental și de aici încolo putem pune de o cafea și de popcorn și să lansăm mai multe dezbateri, cum ar fi:


  • Dacă trecutul, prezentul și viitorul coexistă, înseamnă oare că în acest moment există mai multe versiuni ale tale (hai să zicem un infinit de versiuni ale tale), de la stadiul de bebe la varianta ta de moș)? Hm, de ce nu? 
  • Și dacă în permanență exiști în atâtea variante, practic nu mori niciodată? Sau nu realizezi niciodată că ai murit? Aici cred că întrebarea cheie se referă la ce se întâmplă cu conștiința ta prezentă în momentul în care te duci din lumea asta. 
  • Este posibil să călătorim în timp? Aș spune că teoretic da, însă homo sapiens este încă extrem de departe de mijloacele tehnice care să-i permită asta. 
  • Dacă tot ce se va petrece vreodată s-a petrecut deja (de fapt se petrece chiar acum), înseamnă că totul e predestinat? Sau încă mai ai puterea de a alege? Este oare liberul arbitru o iluzie așa cum e și timpul?

Hm, not quite. Eu unul nu cred în destin. Am mai discutat pe temă cu mult timp în urmă. Convingerea mea este că lucrurile stau așa: totul ține de alegere, fie că alegerea e o iluzie sau nu. Toate posibilele combinații ale viitorului tău există deja acolo și se întâmplă deja acum. Însă tu poți alege pe care dintre aceste combinații le vei experimenta în realitatea ta. Uite, acest nene explică foarte bine ideea:



Foarte tare, frate! Și cum putem folosi toată nebunia asta în viața asta de zi cu zi a individualizării eu-lui meu de care sunt conștient chiar acum? (mamă, ce exprimare). Well, am putea vorbi câțiva ani pe tema asta dar deja am mai făcut-o (atenție numa' să nu cădem în capcanele gândirii pozitive). Mai mult, v-am promis un clip. Iată-l mai jos. Cine nu are răbdare timp de 10 minute poate încerca o variantă mai scurtă, care vorbește despre aceeași idee dar mult mai simplist.

Enjoy.