Saturday, 10 November 2018

Muviz #480

Adică de pe ecrane adunate:

Știți că Tom Cruise a mai tras o Misiune Imposibilă, nu? Practic ăsta e Die Hard-ul lui. Sau James Bond-ul lui. De fapt cu seria James Bond seamănă mai degrabă: acțiune over the top, spectacol, scenariu foarte subțire - nici nu are sens să urmărești the plot, umor forțat, previzibilitate maximă. Și senzația că ai mai văzut acest film de multe ori. Mission: Impossible - Fallout ne poartă din Paris la Londra (cred că mai mult asta m-a ținut în fața ecranului), dar este prea lung și abia așteptam să se termine. Rating-ul de pe IMDb e o insultă, eu îi acord 5.

Hai să rămânem la Paris cu Dans la brume. Spun unii că-i remake după The Mist și The Fog (look them up), dar Dans la brume e fără creaturi ciudate și ăsta-i unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut. Inamicul e practic nevăzut. O ceață mortală invadează Paris-ul după un cutremur și nimeni nu știe care-i cauza. De fapt filmul este prezentat strict din perspectiva unei familii. Imaginile cu orașul pustiit sunt foarte bine realizate și a contat că mi-am descărcat o versiune 1080p BluRay DD5.1 x264 de 9,5 GB (eh, nu-s chiar așa pretențios, dar asta era disponibilă). Singura chestie amuzantă pentru mine a fost ușurința cu care găseau măști de gaze și tuburi cu oxigen peste tot. Nota 7.



Și pentru că Dans la brume mi-a readus-o pe frumoasa mea concitadină Olga Kurylenko în peisaj, am zis ok, treacă de la mine, îmi descarc și Mara. Acuma nu că-s subiectiv din cauza Olgăi, dar horror-ul ăsta este relativ decent. Am mai spus-o, e foarte greu să scoți filme bune când abordezi un astfel de gen. Nota 6.

Mi-am luat Mean Dreams pentru că recent mi-a atras atenția puștiul Josh Wiggins. Are mare potențial, vă zic. Se prezintă și aici foarte bine. Din păcate acest intens și atmosferic small town movie a fost unul dintre ultimele făcute de răposatul Bill Paxton. Nota 6+.

Și pentru că tot vorbeam joi de excursii pe Marte, iată că Seat 25 abordează oarecum aceeași temă și oarecum în același stil. Mă refer exclusiv la faptul că plecarea pe Marte este folosită doar ca fundal pentru a evidenția și exploata drame personale. Filmul este tras într-un orășel de coastă din Anglia și are în prim plan o actriță aflată la primul ei proiect în cinematografie: mai exact, odată cu acest film ea debutează ca producătoare, scenaristă și actriță - 3 in 1 - iar asta se vede un pic. Oricum, lăudabil efortul. Nota 6.

Stella's Last Weekend m-a făcut curios pentru că-i pune în aceeși distribuție pe frații Wolff (frați și în film de altfel): Nat și Alex. Și ca să fie tacâmul complet, băieții sunt îndrăgostiți de aceeași gagică. Ușurel filmul, de un 6 cu indulgență. Apropo, ăla micu', Alex, a făcut un rol foarte bun în Patriots Day (acolo l-a jucat pe unul dintre cei doi teroriști).

Încheiem cu Zmeura de Aur a săptămânii: Christopher Robin. A nu se confunda cu Goodbye Christopher Robin (pentru mine ambele filme au ceva în comun: nu am rezistat să le văd). Deși Christopher Robin are cronici foarte bune și toți o dau la modul "aww hau chiut, inocență, copilărie, redescoperirea adevăratelor valori etc.", vă anunț că filmul este absolut banal și plicticos. Animăluțele sunt fade, nu au nimic loveable, nu există nicio conexiune între personaje și totul pare a fi foarte silly. Cred că am rezistat în prima parte a filmului doar datorită fundalului apetisant reprezentat de Londra de epocă.

Weekend fain!