Sunday, 28 October 2018

Muviz #476

Adică de pe ecrane adunate:

Juliet, Naked e o comedie bună, cu Ethan Hawke și Rose Byrne în rolurile principale. Am râs pe bune la mai multe faze, una dintre ele fiind aia în care Rose afirmă sec dar neconvingător "Fuck kids. Fuck'em!". Lol. Filmul tratează amuzant obsesia pentru un rockstar ieșit de mult la pensie și implicit felul în care ne imaginăm că idolii noștri ar fi cine știe ce dumnezei, când de fapt sunt oameni mai mult sau mai puțin banali. Majoritatea scenelor sunt filmate în Anglia, în niște orășele de coastă din Kent și în Londra. De altfel o scenă o prezintă pe Rose în restaurantul Tate Modern, unul dintre locurile mele preferate din Londra (vezi foto). Foarte plăcut filmul (de apreciat și lipsa totală a siropului). Nota 7+. 



55 Steps e făcut după un caz real și le prezintă în rolurile principale pe Hilary Swank și Helena Bonham Carter (întruchipând ca de obicei un personaj mai mult sau mai puțin grotesc, deși pozitiv). San Francisco oferă acestui film un backdrop plăcut și silențios. Nota 7.

Luna trecută la Paris am dat nas în nas cu o actriță pe Champs-Élysées și vă spuneam că habar n-am cum o cheamă. Ei bine, am aflat. Și nu acum, ci la vreo trei zile după, când am descoperit-o într-un serial foarte mișto despre care vă voi povesti în curând. Este vorba de Melissa George, cam hot ea așa de fel (în ciuda nasului strâmb) și o actriță foarte bună de altfel (apropo, am verificat, ființa chiar locuiește la Paris). Dar să lăsăm prostiile astea. Pe Melissa am văzut-o aseară într-un film fain, numit Don't Go. Ca idee aduce destul de mult cu The Keeping Hours despre care v-am povestit foarte recent: un cuplu devastat de moartea unui copil se conectează cumva cu spiritului acestuia. Nimic horror, fără sperieturi, sânge și mațe. Filmul este construit bine, conține o revelație de final, este bine jucat și emoționant. Te face să-ți spui din nou întrebarea "oare dacă dincolo de moarte mai e ceva, cum pot cei deja plecați să comunice cu noi?". Stephen Dorff, probabil un actor subestimat, își duce bine rolul ca de obicei. Să nu mai zic că filmul e tras în Irlanda pe coastă și peisajele sunt superbe. Mi se pare mie sau tot mai multe filme bune cu actori mișto se trag acum prin Europa? Nothing wrong about that. Nota 7 de la mine pentru Don't Go.

Rămânem oarecum în zona mistică prin acest An Interview with God, care are o premisă bună (deși nicidecum originală) însă o arde prea ambiguu și pretențios și într-un final nu oferă niciun răspuns. Cel puțin nu mie. Nota 6 cu indulgență.

Galveston îi aduce împreună pe Ben Foster și Elle Fanning, într-un gen de film în care i-am mai văzut pe amândoi recent. Nota 7 cu indulgență.

The Super e un horror jenibilos, cu un final și mai prost decât filmul în sine, care era deja prost. Val Kilmer probabil că nu mai poate prinde filme de un nivel mai ridicat. Nota 4.

Încheiem cu două filme cu actori englezi în rolurile principale, la care am renunțat repede. The Happy Prince este proiectul lui Rupert Everett (îl țineți minte din My Best Friend's Wedding?) - omul vine cu regie, scenariu și rol principal, dar eșuează destul de grav cu primele două și filmul îți pierde rapid interesul. Iar Birthmarked, cu dandy-ul Matthew Goode în rolul principal, are o premisă ridicolă și e foarte plicticos. Nu merită.

Ta-ta.