Friday, 19 October 2018

Muviz #474

Adică de pe ecrane adunate:

Private Life e o comedie bună (sau hai să-i spunem dramedy) din genul ăla tot mai rar, adică și amuzantă pe bune și satirică și non-romantică! Filmul tratează chinul prin care trece un cuplu pentru a face un copil, la modul în care îți focalizezi întreaga viață în direcția asta până când într-un final ți se ia și de copil și de tot. Paul Giamatti și Kathryn Hahn fac roluri foarte bune, iar acțiunea are loc la New York. Nota 8.

theplaylist.net

Am ales să mă uit la The Keeping Hours pentru Carrie Coon, o actriță cu o personalitate aparte care mi-a atras atenția în al doilea sezon The Sinner. Nu vă luați după genul filmului prezentat de IMDb; nu e nimic horror în el, deși într-adevăr, personajul principal este reprezentat de stafia unui băiețel. The Keeping Hours este făcut la modul touching și chestia asta iese foarte bine, fără sirop și chiar fără "a explica" prezența stafiei vorbitoare. Iar Carrie Coon m-a convins, e o tipă cu balls. Cumva cred că ar fi fost perfectă într-un rol de politician în House of Cards, exact în stilul lui Molly Parker. Apropo, Carrie este soția lui Tracy Letts. Nota 7+ pentru The Keeping Hours. 

Un alt film care te atinge pe la suflețel este și The Bachelors, în care putem remarca un J.K. Simmons în rol vulnerabil (eu unul eram obișnuit cu exact opusul în cazul său). Și puștiul Josh Wiggins se face remarcat aici, iar pe Julie Delpy o văd pentru prima dată de la Before Midnight încoace. Nota 7+.

Un film care m-a surprins (deloc neplăcut) este The Kindergarten Teacher, cu minunata Maggie Gyllenhaal în rolul unei educatoare care dezvoltă o fascinație bolnăvioară pentru un copil genial capabil să scrie poezii profunde. Filmul te acaparează rapid și te ține într-un crescendo constant de la început până la final. Singura lui bubă este soundtrack-ul care constă în niște sunete fără noimă produse pe ceva instrument cu trei coarde. Pentru genul ăsta de coloană sonoră cei răspunzători ar trebui biciuiți, dar mărcar să-i aplaudăm pe scenariști. Nota 7+. 

Apostle ar fi avut potențial (subiect, setting, imagine, actori decenți, Anglia de epocă), dar păcătuiește prin două chestii: e mult prea lung și conține o notă horror/sefeloidă de care se putea lipsi fără probleme. Nota 6.

Filmele post-apocaliptice vă plac? Pentru mine nimic nu bate The Book of Eli pe latura asta, dar sunt mereu curios când mai apare câte unul. I Think We're Alone Now m-a cam dezamăgit însă, pentru că practic nu se petrece nimic în el și finalul e ca dracu'. Bine măcar că-i vedem aici pe Elle Fanning și pe același Paul Giamatti (într-un rol pasager de data asta). Nota 6 cu indulgență. 

Încheiem cu no-brainer-ul săptămânii, un film totuși nu atât de "it's-so-bad-it's-not-even-good" încât să nu-l văd până la capăt (da, a fost o săptămână bună: n-am aruncat niciun film la coș). The Meg e cu Jason Statham în rolul principal, aflat în luptă cu un rechin mamut. :@) Și dacă asta nu v-a convins,  aflați că mai sunt și niște asiatici pe acolo care joacă prost. De fapt toată lumea joacă prost în filmul ăsta. Nota 5 cu indulgență. 

Weekend fain!