Friday, 12 October 2018

Muviz #473

Adică de pe ecane adunate:

amazon.com
Când am dat peste 22 July pe torente mi-am zis că e vorba tot de Utøya 22. juli, despre care v-am povestit recent. Băi, dar cum filmul tot apărea pe pagină ceva m-a făcut să dau click și astfel am realizat că de fapt avem aici un alt film. Da, tratează tot atentatele din 2011 din Norvegia și se diferențiază de Utøya prin mai multe chestii, cum ar fi: este vorbit în engleză (ceea ce-l face mai puțin autentic), este axat pe ceea ce numim the aftermath of the attack și nu pe atacul în sine, iar Breivik ocupă un rol central în film (actorul care-l joacă face o treabă mai mult decât decentă în a-l portretiza). Ah, încă ceva: personajele din film (mă refer la copiii atacați pe insulă) sunt reale, asta reprezentând un plus la capitolul autenticitate față de Utøya. Scenaristul și regizorul Paul Greengrass e responsabil pentru mai multe filme notabile. Nota 7+. 

The Resistance Banker (Bankier van het Verzet) este recomandat în special acelora dintre voi care sunt fascinați de filmele despre WW2. Acțiunea are loc la Amsterdam în plin război și ne prezintă un caz real al luptei de rezistență împotriva naziștilor. Păcat că e vorbit în engleză (apropo de ce spuneam mai sus), însă aici buba e și mai mare, pentru că vocile par a fi dublate. Oricum, filmul e fain. Nota 7. 

Columbus este genul de film la care în mod normal n-aș rezista (monoton, cu pauze lungi în dialog și scene fără noimă care se încheie brusc), dar cumva oferă ceva plăcut privitorului (și aici nu mă refer doar la, în cazul meu, prezența acestei minunate Haley Lu Richardson). Filmul e construit într-o notă rece, perfect asumată. Nota 6. 

Gerald's Game cică e făcut după un roman al lui Stephen King și deși a început promițător m-a pierdut pe parcurs. Cumva am rezistat până la finalul extrem de pretențios (filmul e foarte gross și boring - cum poți de altfel umple 90 de minute cu o femeie legată de pat, fie ea superba Carla Gugino) și am apoi am răsuflat ușurat și am trecut la altceva. Nota 6 cu indulgență. 

Bel Canto este un film foarte prost care îți lasă senzația că ar fi făcut după o întâmplare reală, însă ca și în cazul exemplului de mai sus este făcut după un roman. N-am reușit să înțeleg cum a putut Julianne Moore să joace în porcărioara asta. Filmul nu are niciun build up, sare peste etape și pune foarte prost în practică o idee care nu ar fi fost neapărat rea. Iar Julianne dă aiurea de tot în rol de opera singer; se vedea de la o poștă că nu i se potrivește ipostaza. Nota 4.

Final Score m-a atras în special prin faptul că are acțiunea plasată aproape integral la Boleyn Ground, fostul stadion al lui West Ham United. Vezi doamne niște teroriști acaparează arena și amenință că o aruncă în aer. Lol. Partea și mai amuzantă e că acest film copiază o groază de idei din seria Die Hard (în special din primul film al seriei), la modul de mă bufnea chiar râsul și-mi săreau floricelele din poală. Pierce Brosnan apare în câteva scene, ca să mai facă și el un bănuț cinstit. Nota 5. 

Little Italy ne poartă prin Toronto, Canada și deși am apreciat vibe-ul nostalgic și pseudo-rețetele de pizza, nu am putut trece peste cât de cheesy, previzibil și plin de clișee e filmul. Și cu siguranță nici peste faptul că Hayden Christensen e vopsit. Iar scenariștii care vin cu ideile alea de final "fugi la aeroport să o faci să se răzgândească și oferă-i un discurs siropos în fața unei mari audiențe de străini care te va aplauda la final" ar trebui biciuiți. Nota 5. Ah, apropo, Jane Seymour a fost cumva scoasă de la naftalină pentru filmul ăsta. Din punct de vedere actoricesc mă refer, altfel notați faptul că stimabila a devenit anul acesta cea mai bătrână femeie care pozează în Playboy. Brrrr.

Hai că v-am făcut capul calendar (și măcar de-ar fi un calendar Playboy). Încheiem cu două filme care nu au reușit să mă țină în fața ecranului până la final. The Last Witness este jucat atât de slab (în special actorul principal e vinovat aici) încât îți vine să-ți dai palme. După 30 de minute l-am închis. Iar Operation Finale te pierde prin ritmul foarte lent și regia oarecum haotică, care fac firul poveștii greu de urmărit (unde mai pui că joacă și insipidul Ben Kingsley în filmul ăsta). Dar ăsta e totuși filmul în care am remarcat-o pe Haley Lu, menționată mai sus, deși o mai văzusem și în alte pelicule. Adorabilă creatură, însă recunosc faptul că sunt subiectiv: Haley seamănă izbitor cu o amică din trecut. Hai să mai mă uit un pic să mă conving. Mda, ea e.


Weekend fain!