Tuesday, 30 October 2018

Încă ne mirăm la 3 ani de la Colectiv

Am citit azi câteva opinii și articole comemorative pe net și înțeleg (deloc mirat) că în țară nu s-a schimbat nimic de atunci. De fapt singura mea mirare e indusă de mirarea acelora care chiar sperau că lucrurile se vor schimba în bine. 

Chiar nu, dar recunosc că dă bine pe cearșaf
via turnulsfatului.ro
Sanda Nicola își recunoaște elegant naivitatea și apoi își proclamă neputința și resemnarea (aici), Mani Gutău își salută prietenii dispăruți și punctează elementele de fond pe care ar fi trebuit să ne focusăm în urma dezastrului (aici), iar Zoso, cel mai rece dar și cel mai exact dintre cei menționați, explică de ce crede el că lucrurile au rămas la fel (aici). 

Într-o țară din lumea a 3-a în care nimic nu merge, nimeni nu construiește și niciun Mesia nu te salvează, tot ce poți să faci e să rămâi lucid și cinstit cu tine însuți. Chiar nu mai are sens să te miri. De ce te mai miră ceva? Iar speranța e pentru naivi. #thedaywegiveinisthedaywedie sună bine așa pe net, romantic și mobilizator pe moment, dar în final e doar un vers care nu înseamnă și nu schimbă nimic în realitatea ta. Ultimii 3 ani dovedesc asta pentru a infinita oară. Și asta în ciuda faptului că tu ești un individ 100% corect, ai inițiative pozitive, ești super determinat și vrei să muți munții din loc. 

În România masa critică a indivizilor bine intenționați are nevoie de cel puțin încă o generație pentru a putea contrabalansa gloata idioților și corupților. Până atunci putem mai degrabă spune că #thedaywegaveinwasthedaywewereborn. 

"“După câte putem observa, pe scena politică nu s-a schimbat nimic, aceiaşi oameni, locuri. Încă sunt cluburi şi localuri cu o singură ieşire. Primul lucru pe care îl fac este să văd pe unde pot scăpa în caz de incendiu. Din păcate, nici sistemul medical nu a suferit vreo schimbare majoră. Există acel statut al marelui ars, sunt nişte proceduri specifice de tratament care din păcate nu sunt puse în aplicare din cauza medicamentelor, din cauza aparaturii medicale, din cauza personalului slab instruit, fără experienţă”, a mai spus supravieţuitorul Colectiv." (de aici)