Friday, 28 September 2018

Revedere cu Parisul după 15 ani

Le tot spuneam prietenilor că se ajunge foarte ușor la Paris din Londra (în doar vreo două ore jumate cu trenul) însă nu făceam nimic în sensul ăsta. Prin urmare mi-am zis că degeaba e Parisul atât de aproape dacă nu mă duc să-l văd, așa că sâmbăta trecută m-am urcat în tren și m-am teleportat în capitala Franței, unde mai fusesem o singură dată, în vara lui 2003

Din păcate mie nu prea mi s-a potrivit aia cu "Paris is always a good idea" (replică ce pare a fi atribuită eronat lui Audrey Hepburn), pentru că o serie de mici nefăcute pe fondul unei mari nefăcute (vremea de rahat) mi-au afectat serios dispoziția. Eurostar-ul a avut întârziere vreo oră (nu pe traseu, ci l-am așteptat în gară), iar după ce în sfârșit ne-am pornit a trebuit să suport aerul condiționat care sufla nemilos și RECE, mânca-ți-aș, deși afară era deja toamnă în toată regula. Și nu putea fi nici reglat nici oprit. Pentru comfort sporit, am nimerit în vagon lângă două familii cu pruncaleți, care zbierau în modul ăla sinistru ce-ți face creierii țăndări. Mi-am pus eu căștile, dar tot îi auzeam.

În fine, Paris! Cum am ieșit din Gare du Nord mărturisesc că Londra nu mi s-a mai părut deloc atât de dubioasă prin fauna de pe străzi. Dudele, drogații și cerșetorii făceau legea pe acolo. Aveam traseul spre hotel făcut și mă bizuiam pe un bus anume, care al dracului nu mai venea. Pe ecranul din stație (ah, mi-a luat vreun sfert de oră numai să găsesc stația de bus - greu de tot cu explicațiile franțujilor) scria ceva arrete du servir fini sufi pula calului. Hmm, nu suna bine, așa că mi-am chemat un Uber. Bă și deși mă aflam exact în locul de pick up, boul de șofer nu m-a găsit. M-a sunat la un moment dat, pe o conexiune foarte proastă și în franceza lui de dudă fornăită, apoi a închis și a zis că eu am anulat cursa. Și Uber m-a taxat 6 euro. Să mori tu? (odată întors la Londra am făcut contestație și mi-am recuperat banii, dar la momentul ăla deja eram cu nervii praf). 

Ca să fie tacâmul complet, a început să plouă. Nu, sigur e o greșeală. Păi m-am uitat pe AccuWeather de trei ori în trei săptămâni diferite și de fiecare dată au dat 0 precipitații în Paris pentru zilele astea. Putain! Îmi chem alt Uber, pentru că o încercare rapidă de a găsi un traseu cu metroul îmi crescuse și mai mult tensiunea. De data asta am baftă de un șofer amabil și în sfârșit mă relaxez. Stau comod în spate și încep să admir Parisul. Liniștea mea nu durează mult. Începe small talk-ul cu șoferul și o dau rapid pe vreme. El își verifică mobilul și mă anunță: "Ghinion! Tot weekend-ul va fi așa. Dar de luni încolo va fi mult soare".

Ma chescosesa? Merde! Nu mai e timp de lamentări. Mă cazez, îmi iau camera foto și o iau la pas prin oraș. Hotelul meu e situat la numai vreo 20 de minute de mers pe jos de Tour Eiffel, la baza căruia pare să se fi descărcat un vagon cu cei mai negri negri pe care i-am văzut vreodată. Toți vând suveniruri kitsch cu turnul. Ca și în Londra, este plin de dudet și arăbet. Din fericire ploaia nu mă agasează prea mult în prima zi, așa că ajung rapid și la Arcul de Triumf în care decid să mă cocoț, că doar sunt fascinat să văd metropole de sus. Costă 12 euro și coada merge repede, numai că nu sunt lifturi și eu nu mai am condiție fizică. Ajung sus un pic stors de urcușul pe scara ușor claustrofobică în spirală. Desigur, priveliștea merită efortul, așa că hai să vedem un scurt set de poze și apoi povestim mai multe:












Parisul este mai mic decât Londra și ca suprafață și ca număr de locuitori (detalii aici). Densitatea populației este de aproape 4 ori mai mică în capitala Franței și chiar am simțit asta (am parcurs de câteva ori bulevarde majore care erau aproape goale). În Paris nu am simțit acele arome specifice Londrei și New York-ului (mă refer la mirosul ăla de pub și mâncare în special) și am auzit clopote de biserică așa cum nu aud niciodată în Londra. Parisul e cu siguranță mai boem, mai puțin agitat. 

Am remarcat că toate Mc-urile și Burger King-urile au intrând-ul ăla de sticlă, care le face să arate ca un restaurant franțuzesc mai degrabă. Pe Champs-Élysée am văzut o actriță cunoscută care era pe o bancă și se juca cu copilul; am făcut chiar eye contact dar habar nu am cum o cheamă. Când voi da peste ea în vreun film atunci o să aflu.  Cafenelele se închid destul de devreme (de altfel așa e și în Londra) și pot spune că am remarcat multă poliție pe străzi; în fața unei cafenele pe o stradă nu neapărat principală patrulau chiar cu armele la vedere. Nu am o problemă cu asta și nici nu-mi induce vreo angoasă, din contră. 

În prima zi am vrut să văd și Jardin du Luxembourg dar era târziu și puseseră lacăt băieții. A doua zi după micul dejun am luat-o la pas direct către Notre-Dame (care din exterior nu m-a impresionat în mod deosebit - de altfel nici acum 15 ani nu fusesem prea extaziat când am văzut-o) iar înăuntru nu avea sens să încerc să intru pentru că erau cozi mari. Probabil că în interior arată cu adevărat impresionant, nu zic. Ei, dar nu Notre-Dame țineam eu să văd, ci micul book shop aflat imadiat lângă, numit Shakespeare and Company, celebru pentru faptul că aici este filmată prima scenă din Before Sunset, fără îndoială filmul meu romantic preferat all time. 

Tare fain a fost. Am intrat, m-am holbat, am întrebat chestii legate de film, apoi am savurat o omletă și o cafea la un restaurant de lângă. Am simțit că sunt și mai aproape de eroii mei din poveste, după ce în 2013 l-am văzut pe Ethan Hawke în carne și oase la premiera Before Midnight de la București *spuse Fly-ul în timp ce punea la descărcat încă o dată trilogia Before.

După ce m-am rupt de Jesse și Celine am făcut o lungă plimbare pe malul Senei și am apucat-o înspre Roland Garros tocmai când începea să plouă torențial. Bă, cu spume a plouat ore în șir din momentul ăla, până când am plecat din Paris. Celebrul complex de la RG era închis și arăta chiar dezolant din exterior, pe ploaia aia, cu lacăte, ceva șantier înăuntru și miros de pișat la porți. Dacă tot eram în zonă m-am dus la Parc des Princes, care este foarte aproape, dar totul era închis și pe acolo. Nu se putea vizita. 

La final să mai spun doar că prețurile mi s-au părut cel puțin la fel de mari ca în Londra (cum s-ar spune, au niște prețuri de bulangii, pardon, boulangerie!), că lumea vorbea engleza sau măcar încerca (francezii mi se par și mai amabili dacă scăpi și tu măcar un "bonjour" sau "merci beaucoup") și că alba-neagra încă mai e la modă (chiar când treceam pe lângă niște țigani cu asta-are-asta-n-are o naivă a pierdut 100 de euro). 

Parisul e un oraș minunat, dar dacă vremea e aiurea orice oraș își pierde cam 75% din farmec atunci când il vizitezi. Totuși ploaia nu m-a intimidat și m-am încăpățânat să mă deplasez exclusiv pe jos (fără bus, fără metrou; practic am luat doar Uber-ul de la și înspre gară). 

A bientot!