Thursday, 20 September 2018

Ce seriale mai urmărim #10

Băi, m-a prins teribil de bine Bodyguard, un nou serial britanic cu acțiunea în Londra (în primul episod am surprins chiar strada pe care trec zilnic în drum spre muncă). Care-i baiul cu serialul ăsta? Păi un fost soldat aparent din topor dar de-a dreptul charismatic ajunge garda de corp a tipesei aflată în funcția de Home Secretary (adică pe post de Amber Rudd). Serialul este surprinzător, captivant, foarte tensionat și bine ancorat în realitatea actuală.

bbc.co.uk

Am văzut primele 3 episoade și după ce termin articolul ăsta (e seară, voi îl citiți a doua zi dimineața) mai bag un episod înainte să adorm. Serialul a devenit deja (pe cifre) cel mai tare produs de BBC în ultimii 10 ani și văd că Netflix s-a băgat deja pe el, deci mai mult ca sigur că vor scoate cel puțin încă un sezon.

Foarte mișto mi s-a părut și acest Jack Ryan, un fel de nou Homeland (deși o idee mai ușurel) pe care l-am consumat deja. Adică i-am gătat primul sezon, dar va urma și al doilea. Tot cu CIA, terorism și alte nebunii și cu John Krasinski în rolul principal, care i-a venit foarte bine. Dacă citiți cronicele veți remarca faptul că mulți se plâng că nu există nicio asemănare între Jack Ryan din film și personajul creat de Tom Clancy, din câte înțeleg jucat de mai mulți actori de-a lungul timpului. Probabil greșeala producătorilor a fost că au băgat numele lui Clancy în titlu, pentru că dacă numeau serialul Ion Popescu nu s-ar mai fi plâns nimeni. Uneori e bine să vezi un film fără să fi citit cartea, pentru că te poți axa doar pe filmul în sine, fără a face comparații.

The Deuce, despre care vă povesteam aici, a revenit cu un nou sezon și rămâne la fel de captivant prin felul în care a recreat atmosfera New York-ului anilor '70.

Iar dacă sunteți pasionați de fotbal (fără a fi musai fani Manchester City) vă recomand All or Nothing, un documentar despre senzaționalul sezon 2017-18 reușit de cetățenii lui Pep. Eu am văzut până acum primele două episoade; sunt 8 în total.

La final vă mai spun doar că pe la episodul 5 am renunțat la Sharp Objects, pe care îl recomandasem data trecută. Băteau apa în piuă ceva de speriat și mă disperau cu flash-urile bizare din trecut pe care le avea Amy Adams. Serialul s-a dovedit prea pretențios și plicticos într-un final.

Ne auzim mâine cu o nouă serie de filme.