Tuesday, 21 August 2018

Utøya 22. juli

Obișnuit să ironizez toate acele autoproclamate meastărpisuri, fie de pe net, fie de prin afișe, am dat în sfârșit peste un adevărat film de kinogramă, pe care eu însuși nu mă sfiesc să-l numesc o capodoperă: Utøya 22. juli. Filmul surprinde drama trăită de adolescenții norvegieni în timpul atacului terorist din 22 iulie 2011 de pe insula Utøya. Ei bine, dacă v-ați întrebat vreodată cum se trăiește un astfel de atac, acest film te ia și te teleportează practic în mijlocul unuia. Adică deja nu te mai uiți la film, ci ești chiar acolo în toiul evenimentului. 

firstpost.com
Deși pot exista similitudini între această producție și altele, sincer să fiu nu-mi vine în minte un alt film care să fi produs teroarea, tensiunea și emoția pe care acest film ți le pune pe tavă. Autenticitatea lui te înfioară și ai putea jura că ceea ce vezi este real, nicidecum un film artistic. Utøya îți lasă senzația că reprezintă un documentar cu imagini surprinse chiar în timpul atacului terorist. A fost tras cu o singură cameră dintr-un one take și, la fel ca în cazul filmului realizat de Woody Harrelson prin Londra, mă întreb cum naiba a fost posibil așa ceva, ținând cont de complexitatea filmării (mai multe detalii sau mai degrabă întrebări pe tema asta în cronica TNR pe care o inserez mai jos).

Actorii (toți sunt niște puștani) joacă excelent, iar Andrea Berntzen m-a cucerit cu rolul pe care-l face (camera este non-stop pe ea și astfel apare practic în fiecare scenă din film). Nu există o coloană sonoră, cu excepția unui huruit discret care se aude la început și la final, iar chestia asta vine perfect în completarea durerii și terorii. De apreciat și faptul că s-au evitat imaginile prea grafice; până la urmă filmul nu este un horror grotesc care îți întoarce stomacul pe dos, ci el te ține într-un suspans incredibil prin inamicul nevăzut și drama nefericiților care i-au ieșit în cale.

După cum spuneam, de citit și cronica făcută de Times New Roman - noroc cu ei că uite așa am aflat de film. Vedeți că există deja subtitrări în engleză pe net; nu-s foarte grozave dar sunt foarte necesare, exceptând cazul în care vorbiți norvegiană sau îl vedeți la cinema. Dar dacă îl vizionați acasă, căutați o variantă de calitate, altfel e mare păcat.

Ce să mai zic? Regia (Nolan cred că-i invidios), firul poveștii (există chiar și așa ceva), detaliile, sunetul, finalul - toate sunt într-un mare fel. Just wow. Filmul anului. Și poate chiar mai mult de atât.

Absolut ireproșabil. Cu greu egalabil. Hands down.
10/10.

Andrea Berntzen și regizorul Erik Poppe
via nettavisen.no