Sunday, 5 August 2018

Muviz #465

Adică de pe ecrane adunate:

emol.com
Trebuie să începem cu Disobedience. Este făcut de același nătăfleț care ne-a oferit și Una Mujer Fantástica (despre care am vorbit  aici) și sincer să vă spun după primele 5 minute (în care am putut s-o admir pe Rachel Weisz, fără niciun fel de character development, pozând, apoi stând singură într-un bar, apoi trăgându-și-o în acel bar cu un necunoscut agățat acolo - și plângând în mijlocul futaiului - artă, frate!) credeam că voi renunța repede, dar n-am făcut-o și chiar a meritat. Filmul m-a purtat din New York chiar aici în North London în mijlocul unei comunități religioase care este dată peste cap de relația lesbo dintre cele două Rachel (Weisz și McAdams). Am apreciat filmul pentru subiect, felul în care au jucat actorii, pentru empatia pe care am simțit-o față de povestea de amor (fie ea homosexuală) și pentru că nu m-a amețit cu scene din trecut amestecate cu cele din prezent, așa cum e moda acum, deși filmul ăsta chiar ar fi putut face asta la modul foarte convenabil. Și dacă tot nu v-am convins, rămâneți până la scena de sex dintre cele două doamne - cea mai hot chestie on-screen văzută în ultima vreme. I mean, fuck yeah! Așa da. E atât de bine jucată că li se va scula și fetelor straight.  Nota 7+.

Am făcut două încercări să văd On Chesil Beach dar nu am scos-o la capăt. Cred că regizorii care abuzează de salturile între planul prezent și cel trecut (apropo de ce spuneam mai sus) ar trebui biciuiți. Iar unul ca ăsta (sau o fi scenaristul de vină, care a scris scenariul după o carte lansată tot de el) ar trebui biciuit dublu, pentru că nu doar sărea între planuri, dar nu respecta nici măcar ordinea planurilor din trecut! 

Uite, un film britanic făcut mișto este Finding Your Feet, deși este foarte previzibil și abuzează de clișee. Timothy Spall este un actor pe cât de urât pe atât de plăcut. Nota 7.

Continuăm cu al 4-lea film tras în UK din seria de azi, anume Ghost Stories. Are reviews destul de bune și chiar am avut un feeling că va fi un horror peste medie, dar m-am înșelat. Finalul este foarte pretențios, dar fără a avea cu ce. Filmul este un fail. Nota 5.

Euphoria mi-a oferit ocazia s-o revăd după multă vreme pe Eva Green, aici alături de o altă febelețe de a mea, Alicia Vikander. Filmul însă nu este cine știe ce. Nota 6.

Încheiem cu Loving Pablo, un film despre unul dintre cei mai mari mafioți ai istoriei moderne, în care Javier Bardem face pereche și pe ecran cu soția sa Penélope Cruz. Ca fapt divers, cei doi sunt deja la al 4-lea film în care joacă împreună și totodată singurii actori spanioli care au câștigat premii Oscar. Ăsta da cuplu. Nota 7 pentru Loving Pablo.

Ta-ta.