Saturday, 14 July 2018

Muviz #461

Adică de pe torente adunate și practic nevizionate:

De ce spun asta? Pentru că azi am o listă scurtă cu filme la care n-am rezistat. Adică non-recomandări. Și mâine revin cu alea (pe) bune.

Dar hai să începem totuși cu un film mișto despre care am mai vorbit, pentru simplul fapt că intră la fix acum în context. Cu siguranță ați urmărit știrile cu băieții ăia captivi într-o peșteră în Thailanda. Recunosc că nu m-am implicat foarte tare în subiectul ăsta de teama unor repercusiuni claustrofobice, mai ales că săptămâna trecută am trecut și eu printr-un mic episod claustrofob la metrou (voi povesti pe scurt într-o nouă postare din seria The Londoner). Dar faptul că toți acei băieți au fost salvați după atâtea zile și în condiții atât de dificile este senzațional. Practic vorbim de o situație aproape identică cu cea din filmul Los 33, despre care vă povesteam în urmă cu doi ani jumate. De văzut dacă nu ați făcut-o până acum.


Revenind la filmele care nu m-au atins cu nimic și implicit nu le-am văzut până la capăt, hai să începem cu acest neconvingător și plictisitor Mary Magdalene, cu Joaquin Phoenix în rolul lui Isus. Lol. Hai că asta a fost bună din start. O fi el un mare actor (weirdness aside), dar văzându-l în acest rol mi-am adus aminte de poanta aia din The Hangover când Zach Galifianakis este numit "fat Jesus" într-una din scene.  Serios, nu-l poți pune pe Phoenix în rolul lui Isus. Sau, la naiba, poate că Isus chiar a fost rotofei și avem noi o imagine deformată (no pun intended) despre el! Oricum, am mai spus-o, Robert Powell a ridicat ștacheta atât de sus în rolul lui Isus din celebrul film al lui Zeffirelli încât (pentru mine cel puțin) orice alt actor în acest rol a părut a fi mai mult sau mai puțin o parodie în toți acești 40 de ani scurși de atunci.

Filmul Mary Magdalene nu are niciun dumnezeu (yet again, no pun intended), personajele nu au development și cumva începi să caști tot mai des până când inevitabil renunți. Există și o parte bună (dar nu pentru privitori): Phoenix și Rooney Mara s-au cuplat la filmări.

The Bookshop mi s-a părut overly dramatic, cu un scenariu subțire și, oh my, a fost suficient să-l văd pe Bill Nighy făcându-și apariția că atât mi-a fost. Am renunțat în momentul ăla. Nu pot cu domnul ăsta, chiar nu. Pentru mine este unul dintre cei mai plictisitori actori "mari" din istorie, genul ăla care omoară în fașă chiar și pasiunea unei bufnițe în călduri.

Rămânem în UK cu acest King Lear, versiune modernă sau nu. Sau ce? Hm. Stai. Nu. N-am înțeles. E drept am rezistat doar 4 minute și 40 de secunde la el, deși începuse bine cu imagini din Central London-ul de azi, pentru ca apoi să ne bage la o discuție cu limbaj și vestimentație de epocă. Mda, nu-s făcut pentru așa ceva. Nici măcar de dragul lui Anthony Hopkins sau al Emmei Thompson n-am rezistat.

Încheiem cu un no-brainer, numit Escape Plan 2. Cumva văzusem prima parte și am zis să-i dau și continuării o șansă. Nu vă obosiți. Chiar și aceste no-brainers sunt pe categorii, unele sunt urmăribile, altele doar proaste pe toate planurile. Vom povesti mâine despre unul care a fost digerabil.

Acum vă las cu vestea că Downton Abbey va ajunge pe marile ecrane. Mi-a plăcut mult serialul, dar sunt un pic sceptic în legătură cu trecerea lui pe big screen (de regulă nivelul scade considerabil când faci manevra asta, vezi exemplul Sex and the City).

Ne auzim mâine, dacă ne strecurăm cumva printre meciurile de la Wimbledon și finalele de la World Cup.