Sunday, 29 July 2018

Johnny Marr: Call the Comet

Mărturisesc că l-am descoperit pe Johnny Marr doar cu ocazia acestui album solo (al 3-lea al său, lansat luna trecută). Adică abia acum l-am ascultat (mi-a apărut în Deezer la New Releases), dar știam că fusese în The Smiths și The Pretenders că printre altele a colaborat cu Noel la ultimul său album. Call the Comet a apărut la fix în oceanul ăsta de muzică proastă care se face în ultima vreme. Simțeam nevoia unui album adevărat, cu chitare ca pe vremuri.

Ascult acest disc de o săptămână și deja mi-am format o părere închegată despre el. Am senzația că îmbină elemente din rock-ul clasic britanic cu sunete relativ futuristice ce te vor face să te gândești fie la Joy Division fie la Depeche Mode, solo-urile de chitară sunt exact cum îmi plac mie (simple, dar intense) și ritmul e peste tot la el acasă. N-am găsit nicio piesă peste care să sar, pot asculta albumul cap-coadă lejer, dar recomand în special Hi Hello, New Dominions (care te intrigă cu tema aia din secunda zero și te surprinde plăcut în mod constant până la final), Day In Day Out (thumbs up for the guitar), Walk Into the Sea (cu al său U2-ish intro care însă nu anunță cât de mișto devine piesa pe parcurs), Spiral Cities (care cumva mă poartă cu gândul la Simple Minds și la peisaje urbane imaginare) și acest Actor Attractor cu care vă las la final.

Mda, multe piese foarte mișto pe acest album. La naiba, aproape că le-am recomandat pe tătie, cum se zice în Ardeal. Bun așa, Johnny, bine că încă le arăți tu că nu e nevoie să te rupi în cele mai spectaculoase riff-uri sau armonii și nici în versuri inspirante din Kant pentru a crea cea mai intensă muzică.