Sunday, 10 June 2018

Muviz #459

Adică de pe ecrane adunate:

Musai să încep cu Lost in London, un film scris, regizat (în premieră) și jucat de Woody Harrelson, filmat cu o singură cameră dintr-un one take și transmis live în mai multe cinematografe din lume. Detalii aici. Sincer să fiu mi se pare și acum greu de crezut că filmul a fost tras dintr-o bucată și transmis live, pentru că prea le-a ieșit bine. Proiectul a fost foarte îndrăzneț și executat magistral, iar filmul în sine este foarte amuzant. În marea majoritate actorii se joacă pe ei înșiși (cu excepția soției lui Woody care e jucată de Eleanor Matsuura). Veți da și peste Bono și Ali Hewson la un moment dat, care apar într-o convorbire telefonică. Am numai cuvinte de laudă, a fost un proiect realmente inedit. Nota 8+.

psarips.com

Unsane nu e genul de film în care te-ai aștepta s-o vezi pe minunata Claire Foy, dar uite că mai sunt și surprize. Juno Temple face un rol chiar și mai bun decât cel făcut de Claire și sunt deja convins că ființa asta poate avea un viitor mare în actorie. Până și Matt Damon apare sec așa pe la jumatea filmului, într-o singură scenă, de te și întrebi ce caută pe acolo. Nota 7 cu indulgență.

The Mercy ne prezintă o poveste reală, dar eu nu aș fi făcut un film după chestia asta. Bine măcar că l-au pus pe insipidul Colin Firth în rolul principal - la așa personaj așa actor. Nu am putut empatiza cu povestea penibilă a unui farsor care a vrut să facă ocolul lumii într-o barcă și care, văzând că nu-i iese, s-a apucat să trișeze și să transmită poziții false. Și nici filmul nu e făcut de așa natură încât să înțelegi personajul și să-ți pară rău pentru el. Rachel Weisz lasă impresia că nu vrea să îmbătrânească. Nota 7 cu indulgență.

Delirium începuse destul de promițător însă deviază destul de grav de pe șine de pe la jumate încolo. Nota 5.

Am luat Flower exclusiv pentru Zoey Deutch și da, pot spune că domnișoara face cam tot filmul. Nu avem o producție de Oscar aici, dar Zoey arată mult talent. Definitely not just a pretty face. Nota 6.

Hai s-o dăm un pic pe jihadiști acum, deși nu-i obligatoriu. Am găsit pe torente documentarul November 13: Attack on Paris, realizat de Netflix și bazat pe mărturiile supraviețuitorilor de la Bataclan și de la terasele pariziene atacate de trepanați în acea seară de coșmar din 2015. Dramatic și emoțional vorbind, documentarul este foarte bun, dar nu-l recomand neapărat pentru că este foarte tulburător. Grozăviile pe care le-au trăit oamenii ăia sunt inimaginabile. Și pentru că am găsit întâmplător și documentarul Jihad: A Story of the Others, le-am văzut la pachet. Această producție are în prim plan diferiți musulmani radicalizați din UK și încearcă să determine care sunt cauzele care duc la această radicalizare. Până la urmă realizezi că totul ține de conjuctură și de perspectivă și că acești așa-ziși războinici islamiști sunt doar niște pioni de care se folosesc alții, așa cum este de altfel orice alt soldat din orice alt război.

Încheiem cu Milada, film cu o premiză destul de bună, dar care m-a pierdut foarte repede. Este realizat haotic și te aruncă prea brusc în subiect, nu sunt explicate diverse chestii, nu există character development. Nu m-am uitat până la final.

Ta-ta.