Thursday, 21 June 2018

E frumos cu luminițele în piață la protest

Pe bune, uite, chiar am postat o poză pe pagina Facebook a blogului, în februarie 2017, ba chiar am arătat-o la vremea aia unui coleg portughez. Iar acum văd într-un video care mi-a apărut în feed că e tot pe bază de telefoane mobile și luminițe, aproape un an jumate mai târziu. Există o singură problemă însă: în țară nu s-a schimbat nimic. 

Sau cel puțin așa pare de la depărtare. Nu știu, spuneți-mi voi: s-au produs schimbări majore între momentul luminițe nr. 1 (iarna lui 2017) și momentul luminițe nr. 2 (vara lui 2018)? Că așa e mișto la protest, luminițele atrag laicuri pe feisbuc și chiar cred că te simți încrezător când te duci cu prietenii în piață, dar în afară de faptul că te freci pe sfârcuri acolo în public și te simți revoluționar, în ciuda incontestabilelor bune intenții pe care le ai, chiar nu știu ce schimbi atunci când protestezi pașnic.

Și de fapt știi și tu asta în sinea ta, dar cumva tot te duci acolo; simți că îi datorezi prezența bulei din care faci parte.

Da, bă, dar noi măcar facem ceva! Tu ce faci? Doar faci pe deșteptul pe blog!

Eu nu cred în protestul pașnic și nu sunt în stare să protestez violent, am recunoscut asta. Așa că nu m-aș duce la protestul inocent pe care îl puteți viziona mai jos nici dacă aș fi în România. Aș simți că-mi pierd vremea, totul ar suna fals pentru mine. Iar laicurile și haștagurile nu m-ar încălzi cu nimic.

#nevedemmaine

Alright. Vă puteți vedea și poimâine și peste 5 ani, dar nimic nu se va schimba. Sincer, n-am absolut nimic cu oamenii ăștia din clip, dar dacă i-aș vedea strânși așa în fața casei mele, protestând că nu vor să mai fiu administrator de bloc, n-aș avea nici cea mai mică tresărire.
Și voi vreți să tresară mafia pesedistă?