Friday, 8 June 2018

Amintiri cu turneele finale

Parcă nici nu-mi vine să cred că săptămâna viitoare începe un nou Mondial. S-a mai estompat din farmecul acestor turnee finale, pe de o parte din cauza regulilor FIFA și a banului care dictează și face uitat fotbalul romantic, pe de altă parte pentru că odată ce înaintezi în vârstă nici Crăciunul nu mai e ca-n copilărie, nici iubirile ca-n adolescență și la fel e și în cazul Cupei Mondiale. Dar asta nu înseamnă că nu aștept evenimentul cu mare interes. 

abcnews.com
Ce amintiri aveți legate de turneele finale, mondiale și europene? Eu încep să mi le aduc aminte de prin '86 (deși extrem de vag, pentru că eram mic atunci și pe deasupra vedeam meciurile "la bulgari"). Acela a fost Mondialul lui Maradona, urmat de Europenele lui Gullit și Van Basten (marcate de schimburile de surprize și abțibilduri cu jucători), apoi a venit primul Mondial pe care mi-l aduc aminte perfect: Italia Novanta. S-a transmis integral la noi, a avut loc imediat după Revoluție și părea ireal să vezi atâtea meciuri deodată. Iar imnul acelui turneu este aproape unanim recunoscut drept cel mai fain, chiar și în ziua de azi.

Europenele din '92 din Suedia (marcate de surprinzătoarea victorie a Danemarcei "venită de pe plajă") mi-au rămas în minte pentru că în vara aia tocmai ne luasem televizoare color (atât la casa bunicilor din Câmpina cât și la Ploiești la părinți) și după ce crescuseși cu TV-uri alb-negru nu vă puteți închipui cum era să vezi meciurile color.  Apoi a venit superba noastră vară americană din '94 și implicit cel mai mișto Mondial pe care l-am trăit, cu meciuri văzute live la 2.00 noaptea (oră la care soarele californian ardea nemilos pe Rose Bowl) și cu ieșiri în stradă în plină noapte pentru a sărbători victoriile tricolorilor. Țin minte și acum scandările: "Iliescu minte / Hagi președinte" sau "Jos Văcăroiu / Prim-ministru Răducioiu". 

Europeanul englezesc din '96 nu mi-a rămas cu nimic la suflet și nici Mondialul din Franța, doi ani mai târziu. Hm, parcă nici Europenele găzduite de Olanda și Belgia în 2000 nu m-au atins. A venit apoi Mondialul asiatic din 2002, cu meciuri pe care le serveam la micul dejun sau pe la prânz la terasă cu colegii de facultate. Ăla a fost un turneu fain, inedit din multe puncte de vedere (putem include aici și "artexul" oficial, cea mai cool minge Adidas din istorie, numita Fevernova).

Europenele găzduite de portughezi m-au lăsat cam rece, dar măcar am avut parte de o mega surpriză, prin victoria Greciei. A urmat apoi Mondialul german, așa și așa, pentru ca apoi să înceapă domnia La Roja, Spania câștigând trei turnee finale la rând, dintre care ultimul (Europeanul din Polonia și Ucraina) are un loc aparte în inima mea din motive pe care nu le dau pe post. A fost probabil cel mai frumos Euro pentru mine.

Mi-a plăcut destul de mult și ultimul Mondial, cel din Brazilia, nu doar pentru vibe-ul inedit al unui turneu final jucat la mama lor, lângă favele și Copacabana, dar și pentru că l-am văzut cu ai mei, fiind în acea perioadă relocat la Ploiești, în drum spre Londra. Și pentru că ultimul turneu a fost cel mai slab și mai rece pe care l-am trăit (am povestit un pic aici) am pretenția ca Mondialul care stă să înceapă la rusnaci să ofere nu doar fotbal de calitate, dar și un vibe pe măsură care să genereze noi amintiri.

ticotimes.net


Apropo, țin cu Argentina, pentru că Messi este cel mai mare fotbalist din istorie și merită o Cupă Mondială. Va fi multă presiune pe el, dar sper să o poată gestiona și, indiferent ce se va întâmpla, cine se pricepe la fotbal știe că Messi va rămâne unic și fără a fi campion mondial. Ar cam trebui să aibă și acest trofeu suprem în palmares, da, însă nu-i bai dacă astrele nu se aliniază în acest sens. Sunt alți 22 de jucători în lot, de unul singur nu se poate și nu vă păcăliți, nici Maradona nu a câștigat de unul singur Mondialul din Mexic.

Gata. Pub-urile din cartier sunt pregătite, iar vara
a lăsat deja timiditatea acasă. Să înceapă!