Thursday, 10 May 2018

Cartea de maturitate a Sandei Nicola

"Sper să nu fii dezamăgit", mi-a spus Sanda în urmă cu câteva săptămâni, când i-am spus că vreau să-mi comand cartea ei. Normal, se oferise să mi-o trimită ea, dar așa cum niciodată nu rog un artist să mă bage moca la concertul lui doar pentru că-l cunosc, tot așa am vrut să o răsplătesc și pe Sanda pentru efortul ei de autor. Autograf mi-o da ea într-o zi, la o cafea în Covent Garden. Nu-i grabă. În fine, cum naiba să fiu dezamăgit? Și de ce i-ar păsa ei prea mult de asta? Am asigurat-o că nu va fi cazul deși, între noi fie vorba, eram pregătit să fiu extrem de obiectiv și chiar critic de ar fi fost nevoie. Însă iată că nu am motive să fiu așa. Mi-a plăcut foarte mult Cartea ei de Identitate, pe care îmi permit s-o numesc aici "de maturitate". Pentru că este.

Deși m-am mai dat mare cu povestea asta, hai s-o mai spun o dată: pe Sanda o remarcasem la TV odată cu deja celebrele ei relatări de la Vatican din 2005 și am "agățat-o" pe Facebook aproape 5 ani mai târziu, într-un context absolut întâmplător. Prietenia din online s-a legat atât de bine încât ea a acceptat să vină în calitate de invitat oficial la lansarea cărții mele, la Cluj în aprilie 2010. Uite, avem și un video de atunci. Am menținut legătura, am vorbit vrute și nevrute, de la spiritualitate la fotbal și de la politică și media la muzică, am aflat detalii despre viața ei tumultoasă (descrisă destul de detaliat în cartea pe care tocmai a publicat-o) și am fost întotdeauna fascinat de pasiunea ei pentru meserie. Și chiar invidios, Sănduco. Ne-am revăzut de mai multe ori după acea primă întâlnire de la Cluj, la București și chiar la Londra. 

Țin minte că mi-a spus atunci în librăria din Cluj, când eu îmi lansam cartea, că are de gând să scrie și ea una. A trecut ceva timp, dar sunt sigur că lansarea cărții ei s-a petrecut în cel mai potrivit moment. Dar hai să vă spun cum am perceput și savurat eu cartea Sandei. 

Așa cum mă așteptam, a fost foarte ușor de citit. Nu am dat peste niciun pasaj plictisitor, neinteresant sau care nu s-ar fi integrat bine în peisaj. Sanda sare simplu și natural atât între idei cât și între părțile serioase și cele umoristice. La fel de bine pendulează și între perioadele marcante din viața ei, păstrând în același timp o cronologie firească pe scheletul cărții. Citind Cartea de Identitate a Sandei mă simțeam uneori ca într-un film, un fel de Homeland meets Dan Brown și nu puteam decât să aprob felul în care s-a raportat la temele universale pe care ea s-a axat, fie că ne referim la spiritualitate, la critica extrem de exactă și succintă a mizerabilei clase politice (m-a surprins, nu mă așteptam să lovească aici dar foarte bine că a făcut-o), fie că vorbim despre generația părinților noștri sau de sila de București, un oraș în care nici eu nu m-am regăsit vreodată, dar care a fost acceptat de Sanda ca un loc esențial în dezvoltarea ei ca om și jurnalist.

Așa cum nu mă așteptam însă, cartea Sandei poate fi recomandată oricui. Și în special acelora dintre voi care încearcă să se descopere. Recunosc, am avut o idee preconcepută înainte să mă apuc de citit: mă gândeam că această carte nu va putea trezi interesul unui om care fie nu o cunoaște personal pe Sanda, fie nu este nici măcar intereresat de jurnalistul Sanda Nicola. Practic mă întrebam de ce ar citi cineva cartea asta dacă n-a auzit de Sanda. Ei bine, m-am înșelat. Naturalețea prin care ea a explorat public multe traume personale îmi arată nu doar că Sanda în sfârșit s-a înțeles și s-a acceptat pe ea însăși, dar acum își poate ajuta și cititorii, oricare ar fi ei, să se înțeleagă mai bine. Sau măcar să devină curioși să facă asta. Există multe elemente de psihologie în această Carte de Identitate, explicate pe înțelesul oricui, nicidecum pentru c-ar face Sanda pe deșteapta, ci tocmai pentru că la rândul ei a învățat aceste lucruri de la psihologii pe care i-a vizitat de-a lungul timpului și astfel unele principii pe care ea le dă mai departe ar putea oferi acele răspunsuri de mult căutate de unii cititori. 

Ce mai, tare m-a bucurat această incursiune literară prin viața Sandei și mi-a părut rău că s-a terminat atât de repede. M-am regăsit în atât de multe lucruri, de la atacurile de panică descrise foarte detaliat la ratarea admiterii la facultate (ăștia mai tineri nu știu ce înseamnă asta) și am găsit de-a dreptul savuros limbajul pe alocuri fără perdea al acestei minunate ardelence care, pe lângă marile ei încercări, a avut și marile ei șanse pe care (hai s-o citez acum) nu le-a futut. 

Felicitări, Sanda. Și nu doar pentru carte.