Sunday, 22 April 2018

Un quickie memorabil în Brussels

Există și o parte bună atunci când vine vorba de negocierile Brexit: Brussels se află obscen de aproape de Londra. O cursă Eurostar te duce de la King's Cross în capitala Belgiei în numai o oră și 50 de minute, după cum am aflat ieri chiar pe propria cămașă. E drept, diplomat fiind te sui în avion și probabil că ești scutit de multe formalități, dar tot mi se pare mai comod trenul, pentru că stațiile sunt în centrul orașelor și nu trebuie să te duci la dracu' în praznic până la aeroport. Eu n-am venit în Brussels să negociez Brexit-ul (i-am zis lui Barnier că o lăsăm pe luna viitoare), ci m-am deplasat acolo pentru o zi ca să-mi întâlnesc prietenii dragi din Cluj, Bianca și Alex, pe care în urmă cu aproape un an îi numeam "turiștii perfecți în Londra". 

Ar fi fost un pic amuzant la îmbarcare dacă n-ar fi fost mai întâi stresant, atunci când ofițerul de frontieră mi-a bibilit mai bine de 3 minute cartea de identitate, mi-a scanat-o, s-a benoclat la ea cu lupa, a îndoit-o, iar apoi m-a întrebat ușor surescitat care e scopul vizitei mele la Brussels, ce caut în Londra și mai ales dacă îi pot dovedi că locuiesc aici. Uh la la, mais qu'est-ce que c'est que ça? Într-un final m-a lăsat să trec și aveam să mă simt relativ răzbunat și foarte mândru la întoarcere, când omologul lui din Brussels m-a întrebat la rândul lui care e scopul călătoriei mele la Londra, pentru ca atunci când i-am zis "I've been living there for 3 years and a half" să-mi spună zâmbind "Please pass through, sir".

Mi-a plăcut Brussels mai mult decât mă așteptam. Am senzația că e mai calm decât Londra; un oraș foarte comod, de făcut la picior, boem și asemănător Paris-ului (însă nu luați de bună asta pentru c-am vizitat capitala Franței o singură dată, pe fugă, în urmă cu 15 ani). Am apreciat și faptul că toți angajații din servicii vorbesc foarte bine atât franceza cât și engleza și nu strâmbă din nas dacă li te adresezi în English (umblă vorba că parizienii cam așa fac). Foarte bine, dacă ai pretenția că reprezinți capitala Europei e bine să turui în toate limbile importante. Prin pub-uri găsești un catralion de sortimente de bere și poate că d-aia belgienii au un fetish cu statuile care se pișă, începând cu acel flintic extrem de supraapreciat numit Manneken Pis, pe care din principiu am refuzat să-l pozez, ba chiar m-am amuzat copios pe seama lui cu Alex.

Ne-am petrecut timpul în special în Grand Place și Parc du Cinquatenaire, dar și colindând străzile. La un moment dat am ajuns și pe la sediul Comisiei Europene (și foarte probabil pe la diverse alte sedii importante, dar eu mă pierd când vine vorba de toate comitetele și comițiile astea de la UE).

Una peste alta, a fost o zi minunată, după cum se poate vedea și în fotografiile pe care le-am făcut. Aseară m-am întors la Londra tonifiat pentru o lună întreagă, savurând în tren o cafea bună în timp ce în căști mă acompania It's a Beautiful World a lui Noel. It seemed only fair.