Saturday, 21 April 2018

Începe o nouă eră pentru Arsenal FC

Oricât de bombastic și clișeistic ar suna, ăsta-i adevărul. Nu mă consider fan Arsenal, dar în ultimii ani a devenit clubul pe care-l urmăresc cel mai mult. A fost inevitabil cumva: locuiesc la 30 de minute de stadion, sunt înconjurat de fani și tricouri alb-roșii aici în North London, cel mai bun prieten al meu e fan Arsenal din adolescență, majoritatea colegilor mei sunt fani Arsenal de asemenea, iar prin ziare și la TV este cel mai discutat club din Londra. Bonus: ArsenalFanTV reprezintă probabil cea mai delicioasă platformă de profil din lume. 

gunnerstown.com
Cu toții am dezbătut și ne-am perpelit în ultimii ani cu eternul subiect #WengerOut. Eu am susținut că timpul lui a expirat de mult (pe vremea când făceam pe freelancer-ul chiar am scris pe temă), iar ieri când am aflat vestea că în sfârșit se retrage m-am bucurat. Arsenal îmi devenise chiar antipatic; nu mai suportam să-l văd pe acest om la conducere, chiar și eu, non-fanul. Și implicit îmi doream ca echipa să piardă fiecare meci, poate așa se va produce un cataclism care-l va îndepărta pe francez de la club. Cum necum cataclismul s-a produs și iată că Arsene părăsește acest club care, în sfârșit, are șanse acum să-mi devină simpatic.

Season ticket n-am cum să-mi iau și e chiar amuzant că nu prețul exorbitant (costă în jur de 1000 de lire) reprezintă principala problemă, ci faptul că există o listă de așteptare de minim 7 ani! Am aflat asta de la un coleg, hardcore fan, care ieri m-a informat că Arsene se retrage cu puțin înainte ca vestea să iasă public pe toate canalele de presă. Colegul meu e prieten cu gagiul care se ocupă de pagina oficială a clubului și era cam șocat când a aflat, mai ales că se afla în tabăra #WengerIn.

Dar taberele astea tocmai s-au disipat în eter. Deși ar fi trebuit să se retragă cu mulți ani în urmă, acum nu mai e momentul să-l înjurăm pe Wenger. Asta e, ce a fost a fost, n-ar fi rău să asistăm la o despărțire nobilă de ambele părți (ceea ce sunt convins că se va întâmpla de altfel). Ar fi chiar frumos ca Arsenal să căștige Europa League, în ceea ce ar fi ultimul meci cu Arsene pe bancă. Hai c-ar fi de poveste. Și ar fi la fel de frumos și respectuos ca toți ăia care pomenesc Arsenal și Europa League să nu se mai refere la această competiție doar ca la o modalitate de a reintra în Champions League și nici măcar doar ca la un prilej perfect de a-i ura rămas bun lui Wenger. Nu pentru aceste motive s-a creat această competiție.

Ar fi cel mai important trofeu european câștigat vreodată de Arsenal FC (de fapt puteți tăia "european" din fraza asta) și toată suflarea tunarilor gândește numai la modul "Dacă luăm cupa asta ne calificăm în Champions League, așa că bine ar fi să câștigăm!"? Nimeni nu s-ar bucura de trofeul în sine? Păi ce naiba. Dacă ar fi vorbit ăia de la Real Madrid sau FC Barcelona era oarecum de înțeles, dar (pe trofee vorbind) Arsenal nu e nici măcar în primele două cluburi englezești all time, prin urmare nu e frumos să desconsideri la modul ăsta un trofeu european.

First world problems, I know. Și dacă tot suntem aici, vă recomand documentarul 89, pe care eu tocmai mi l-am descărcat. N-am apucat să-l văd, dar sunt sigur că o să-mi placă.