Sunday, 4 March 2018

The Londoner #197

Adică de prin metropolă adunate:

  • Mare nebunie mare a fost în social media pe la începutul anului, pentru că mulți londonezi erau deranjați de noile anunțuri din autobuze. Robotul îți băga un "Please hold on, the bus is about to move" care îi scotea din minți pe unii, mai ales că se auzea după ce busul era deja în mișcare. Sincer să fiu, eu n-am avut o problemă cu asta. Oricum, cei responsabili cu anunțurile s-au sesizat rapid și le-au editat, ca să nu-i mai nervozeze pe londonezi. 
  • Londra va deveni la anul primul National Park City din lume. Detalii aici
  • Din 4 aprilie vom avea tren direct către Amsterdam și călătoria va dura mai puțin de 4 ore. Vorba aia, good guys go to Heaven, bad guys go to Amsterdam. La Paris sau Brussels se ajunge chiar și mai ușor. 
  • ...și tot mai sperăm așa într-o mână că Brexit-ul nu va avea loc. Tony Blair este unul dintre principalii susținători ai ideii. 
  • Din când în când mai dau și eu (ca și voi probabil) peste diverse articole care prezintă impresiile românilor din Londra, cum ar fi ăsta. În aceeași măsură în care nu pot contesta experiențele și percepțiile nefericiților care le scriu, pot afirma cât se poate de sincer că eu unul nu am avut astfel de experiențe. Niciodată nu m-am simțit discriminat, nu am fost luat peste picior și nici atacat pentru că sunt un imigrant din Est. Și nici prietenii mei români din Londra nu mi-au povestit nimic din zona asta. Practic ce spun eu aici este "Nu asta e norma aici în UK, nici pe departe". La fel cum spuneam în urmă cu vreo 2 ani. Oricum, dacă mi se va întâmpla vreodată ceva de genul ăsta, fiți sigur că voi povesti imediat aici pe blog. 
  • Vineri seara am trăit o satisfacție deosebită când am aflat că farmacia la care am lucrat în urmă cu 3 ani (am povestit diverse chestii experimentate acolo aici, aiciaici și mai ales aici) și-a schimbat radical politica în privința angajaților (mai exact a felului în care-i tratează) după ce am amenințat că-i dau în judecată și am plecat de acolo breaking the contract. Pe scurt: idiotul de șef aluneca prea des în zona de bullying (to put it gently), așa că eu i-am îndosariat toate derapajele, cu dată, detalii, chiar și cu unele dovezi concrete și i-am pus sub nas dosărelul înainte să trântesc ușa după mine, spunându-i că dacă mai aud de el vreodată ne vedem la tribunal. Nu de alta, dar dacă plecam cu preaviz, conform contractului, ar fi trebuit să mai stau două luni acolo (laughs). Și l-am băgat în boală pe băiat, cu toată familia lui de indieni aroganți. Și-a sunat avocații, și-a pregătit tactica în cazul în care îl dau în judecată, ce mai, m-a uns pe suflet sperietura lui. Iar acum aflu de la o româncă angajată recent acolo că sunt celebru în farmacie și că muistul și-a revizuit total atitudinea de când a avut de a face cu mine. Yippee-ki-yay, motherfucker!
  • După cum lesne puteți intui, valul de frig și ninsori care a afectat întreaga Europă nu a ocolit insula și uite așa n-am mai avut alt subiect de conversație în afara zăpezii vreme de mai bine de o săptămână. Ce nebunie, ce măcel! Oameni care (literalmente) nu mai văzuseră în viața lor troiene, trenuri anulate, școli închise, întârzieri la job (not me, alții) și tot tacâmul. În tot timpul ăsta le spuneam cunoștințelor că asta nu-i nimic și că eu vin dintr-o țară cu nămeți adevărați și implicit știu ce-i aia. E drept, deși de mult nu mai suport zăpada, trebuie să recunosc că într-una din diminețile astea Londra arăta superb sub stratul de zăpadă. Din fericire cineva a imortalizat aceste imagini de la înălțime
  • Săptămâna asta am început un job nou despre care voi povesti poate mai încolo. Vreau doar să menționez pentru moment că am o colegă de 62 de ani (tinerică ea de fel) și o altă distinsă colegă care are cel puțin 70 și care-i o simpatică: nu doar că seamănă izbitor cu răposatul Lloyd Bridges, dar ne și povestește cât de activă este în online dating. Normal că apreciez când dau peste astfel de cucoane ce-mi lasă cu mult în urmă imaginea babei cu batic care în afară de a merge la biserică nu mai știe nimic altceva, dar pe de altă parte recunosc că încă am o problemă cu vârsta pensionării și, în general, cu drepturile aparent nelimitate de care se bucură bătrâneii pe aici. 
  • Ah, încă ceva, apropo de noul job. Pe măsură ce ajung să lucrez pentru companii din ce în ce mai serioase, cu atât devin mai familiar cu procesul de recrutare și cu referințele de la Ana la Caiafa pe care trebuie să le prezinți, de la facultatea (pe care eu unul am terminat-o în 2002) la toate joburile pe care le-ai prestat vreodată  (sau eventual de când te-ai mutat în UK). Și nu mă refer la faptul că le arăți niște diplome sau ceva hârțoage acolo, ci trebuie să-i pui pe noii angajatori în contact cu diverse persoane de la respectivele companii care au avut onoarea să te aibă ca angajat de-a lungul timpului. Plus cazier, plus jdemii de formulare de completat, plus câte și mai câte. A durat câteva săptămâni să punem totul la punct pentru acest nou job, însă nu mă plâng; pentru mine ăsta este un semn că am de a face cu o companie serioasă.  By the way, ăia de la farmacie sunt așa speriați de mine acum încât au fost singurii care mi-au cerut acordul în scris (a trebuit să le trimit efectiv o scrisoare) pentru a oferi referințe legate de mine. Haha!
  • În urmă cu o săptămână am dat peste James McAvoy într-un pub din Crouch End. Știam că suntem vecini încă de când m-am mutat aici însă abia acum l-am întâlnit. Era pe la prânz, pub-ul era gol și James era la o masă cu Stephen Campbell Moore, viitorul fost soț al lui Claire Foy (cei doi tocmai și-au anunțat divorțul). Eu venisem să pun la punct niște detalii pentru micul party de ziua mea, care a avut loc aseară în respectivul pub. Uite o poză: