Friday, 16 March 2018

Byron și junghiul

Mi-a apărut accidental în feed noua piesă Byron, însoțită de evidentele exclamații "wow, genial, incredibil, poezie pe note" și alte chestii profunde legate de Jung, din care s-a inspirat poetul. Desigur, dacă aș posta pe undeva că nu-mi place deloc piesa asta aș fi trimis imediat să ascult Despacito și să mă uit la filme cu Van Damme și Cichi Cean. Pentru că, nu-i așa, numai dacă nu ești suficient de profund și de elevat nu poți înțelege și aprecia o astfel de operă genială. Dar uite că eu niciodată nu am rețineri în a semnala un rahat pretențios și adamilescian care din punct de vedere muzical e zero. 

Yup. Eu sunt mai de la țară și numai când l-am auzit iar pe băiatul ăsta cu onomatopeele alea de la "în prezeeeEEEeeennttt" îmi venea să distrug laptopul sau să bat pe cineva, iar pe fundal parcă auzeam geamuri care se sparg, ca la Cârcotași pe vremuri. O voce foarte bună care a ajuns de neascultat; da, e un paradox. Și uite încă unul, pe care mă văd nevoit să-l repet: cele mai mișto prezențe artistice ale lui Dan Byron s-au consumat în trupele în care nu el era boss-ul, vezi Kumm, Urma și chiar și The Boxes. Când butoanele sunt la el, buha se fute cumva întotdeauna, într-o încercare exagerată de a părea inteligent și special.

"...la înceeppuuuUUUuuttt"