Wednesday, 21 February 2018

Dan Brown: Origin. Cel mai prost roman al său de până acum.

Eu am spus de mai multe ori aici pe blog că sunt un fan al lui Brown (i-am citit toate cele 7 romane de până acum) și că nu mă interesează faptul că jonglează cu multe concepte care-s preluate de la alții. Omul scrie ficțiune, nu lucrări științifice. Dar uite că vine acel punct în care atinge saturația. Când vorbim de artă și show biz, aceeași formulă nu poate funcționa la infinit, după cum spuneam chiar ieri într-un alt context. Iar Brown nu se dezminte de formula lui câștigătoare nici de-l arzi pe rug. 

Așadar ce avem aici?


  • Un vizionar care se pregătește să dezvăluie un secret ce va da peste cap omenirea.  
  • Vizionarul este ucis de către un killer bine antrenat, manevrat de o organizație secretă. 
  • Cumva Robert Langdon e în zonă și e prins în mijlocul evenimentelor. 
  • Langdon se apucă să descifreze misterul și e ajutat ca de obicei de o tipesă miștoacă (eventual bună prietenă sau rudă cu vizionarul asasinat). Mai mult decât atât, la un moment dat Langdon însuși va fi suspectat sau chiar acuzat c-ar fi killer-ul. 
  • Toată acțiunea din romanul cu sute de pagini are loc în 24 h sau mai puțin, timp în care Langdon și tipesa rezolvă acel larger than life mystery care amenință întreaga planetă. 
  • La final, deși e chimie mare, Langdon nu rămâne cu fata. Dar se alege astfel cu blue balls. 

Am enumerat destule clișee? Probabil că mai sunt, le știți voi. Ei bine, toate acestea se regăsesc și în Origin. Și deja e prea mult. Introducerea e lungă, plot-ul e previzibil și dai peste multe prea multe situații penibile de-a lungul poveștii, trase de păr la modul realmente exagerat. Iar finalul e un mare fâs: te aștepți la o mega dezvăluire și când colo e vorba doar de o predicție pe care o poate face oricare dintre noi oricând. Unde mai pui că Langdon nu rezolvă niciun mister propriu-zis mai bine de trei sferturi din roman (știți că el tot descifra coduri și simboluri în episoadele anterioare). De altfel chiar cred că l-ai putea ejecta total ca personaj al cărții și nu s-ar prinde nimeni că lipsește, atât de subțire este concepută povestea. Iar de alte personaje nu mai zic, ne-am fi putut lipsi total (vezi prințul fictiv al Spaniei). 

Așadar acțiunea este setată în Spania de data asta (un mare plus pentru cei ce iubesc Barcelona și Sagrada Familia) și cred că există totuși șanse să vă placă această carte dacă sunteți fani Brown hardcore și / sau ateiști convinși, din ăia porniți împotriva religiei. Acest roman reprezintă, în primul rând, o tiradă la adresa religiei și din acest punct de vedere pot spune că l-am apreciat. Uite, de exemplu mi-a plăcut ideea conform căreia nimeni nu ar trebui să se definească drept ateist, așa cum nimeni nu se definește ca non-biolog sau non-astrolog. Adică nu e nevoie de așa ceva.

"Atheism is nothing more than the noises reasonable people make in the presence of 
unjustified religious beliefs."

"Păi da", se vor agita imediat heitării, "asta nu e ideea lui Brown! A furat iar!" Ușurel, amigos. Atunci când redă această definiție Dan Brown îl citează explicit pe Sam Harris și, odată stabilit că nu a plagiat nimic, foarte bine face că pune acest citat în romanul său.

Una peste alta însă, notă proastă pentru Origin. Este cel mai slab roman dintre 7 cele scoase până acum de Brown. Mai multe reviews puteți citi aici.