Saturday, 27 January 2018

Știți care este de fapt problema în toată dezbaterea asta despre Halep?

Atenție, chiar nu este un articol de (ceea ce unii ar numi) heităreală. Nope. În primul rând vreau s-o felicit pe Simona pentru acest turneu și pentru cum a jucat în finală. Efortul a fost fantastic, am asistat la o bătălie epică. Și înainte să începem iar să ne contrăm pe diverse forumuri, pro și contra Simona, hai să punctăm următoarele lucruri:

Nu e o dramă că Simona a pierdut din nou o finală de Grand Slam și de azi începând și locul 1 mondial, pe care unii (printre care și eu) au susținut, fără nicio răutate, că nu prea l-ar merita și că l-ar fi obținut conjunctural. Da, nu e o dramă. Din câte înțeleg Halep va încasa 1 milion $ pentru locul 2. Drame din astea aș vrea să trăiesc și eu. ("Bine, mă, păi să joci și tu tenis ca Halep atunci!")

Nu e o problemă nici că România nu a fost reprezentată cum trebuie și alte răhățisme din astea mai mult sau mai puțin patriotice. Dacă e s-o luăm pe latura asta, Simona chiar reprezintă foarte bine România, deși nu cred că ăsta e scopul ei și oricum asta nu te ajută pe tine cu nimic, muritor de rând.

Și nici nu cred că vor fi fani care nu vor dormi la noapte pentru că ea a pierdut. Chiar și CTP va ațipi la un moment dat, după câteva exaltări pe la TV, defulări pe Facebook și 2-3 căni cu ceai.

Păi atunci unde e buba?

Uite aici e: Simona Halep ne-a divizat indirect în "fani" și "haters", așa cum Brexit-ul a divizat UK-ul în remainers și leavers. Respectând proporțiile, desigur. Am ajuns la acel punct în care ne interesează mai puțin spectacolul sportiv și rezultatul în sine și mai degrabă vrem ca ea să piardă sau să câștige pentru a putea triumfa în fața taberei adverse, de fani sau haters deopotrivă. "In your face, bitches! Uite, eu am avut dreptate!" Iar cei care strigă "Uite heitării!" nu realizeză că ei sunt de fapt ăi mai mari haters.


În rest, susțin în continuare tot ce am scris despre Halep de-a lungul anilor pe acest blog (din păcate tot ce am susținut s-a demonstrat în timp) și voi fi primul care o va aplauda atunci când (sau mai ales dacă) va câștiga și ceva major la un moment dat.