Thursday, 28 December 2017

The Londoner #192

Adică de prin metropolă adunate:

Aseară, la deschiderea unui nou local
din Crouch End
  • M-am amuzat zilele astea când am dat peste un articol scris în urmă cu exact 3 ani, în care nu mă declaram câtuși de puțin impresionat de femeile din UK, fie ele britanice sau nu. Omu' cât trăiește își mai schimbă percepțiile și uite așa am ajuns să mă dezic în mare parte de ce scriam acolo. Ba acum am chiar un mic kink cu the British ladies și când le aud ciripind cu accentul ăla, hmm. 
  • Luna trecută londonezii s-au panicat aiurea precum americanii după 9/11 când mai auzeau câte un avion pe deasupra capului. A fost vorba de o confuzie, li s-a părut unora că aud împușcături pe unul dintre peroanele stației Oxford Circus și atât ne-a trebuit. Eu eram în drum spre casă la acel moment și când am ieșit de la metrou am găsit mesaje de la mai mulți prieteni din România, care mă întrebau de sănătate. False alarm, folks. 

  • Cu excepția primelor zile care au urmat votului Brexit nu m-am temut niciodată că voi fi dat afară din UK odată ce se produce divorțul de UE, dar între timp am primit și asigurarea oficială, în urma negocierilor. Theresa ne-a adresat o scrisoare publică în acest sens, pe ideea "tovarăși, stați liniștiți la locurile voastre". 
  • Băi și avurăm prima zăpadă adevărată de când sunt eu aici. Pe bune, uite dovada. A ținut doar vreo 24 de ore și asta a fost minunat. Dar chiar și fără zăpadă, nimic nu se compară cu aerul de poveste al străzilor din North London în această perioadă. Practic poți vedea brazii și decorațiunile de Sărbători din casele oamenilor direct din stradă, pentru că aici casele sunt făcute în stilul ăla deschis, cu sufrageria la nivelul solului și geamuri mari, de zici că sari direct în casa omului de pe trotuar.
  • De când lucrez la noul sediu folosesc mult mai des stația Bank, care reprezintă o serioasă probă a nervilor din cauza faptului că este cea mai greu accesibilă și prost marcată stație de metrou peste care am dat aici. Din momentul în care mă dau jos din tren și până ies la suprafață trec 6 minute (și asta acum pentru că am învățat drumul), atât de întortocheată este. Stația are 9 ieșiri și e recomandat să nu ieși pe la cea care nu trebuie (relativ la destinația ta finală), pentru că riști să te trezești la 5 străzi distanță și vei pierde mult timp refăcând traseul.  
  • De la profan la sacru, vă las acum cu un altfel de imn, de Crăciun de data asta. Am asistat la acest minunat spectacol săptămâna trecută la Royal Albert Hall, din înaltul maiestuoasei săli. Anul Nou mă va prinde prin Crouch End și la Alexandra Palace, de unde voi admira ca și în ultimii ani artificiile din mai toată Londra.