Sunday, 17 December 2017

Părinții au tendința să facă abuz de social media

E ironic într-un fel. Fac tot posibilul să limiteze accesul odraslelor la internet, le bat la cap să mai lase telefonul și laptopul ăla, pentru ca la un moment dat să devină aceiași prizonieri social media ca și copiii lor, în încercarea deseori disperată de a afla tot ce petrece în viața lor și de a rămâne o parte integrantă a acesteia. Înainte costa să suni și să dai mesaje. Acum e moca și tot ce e gratis poate fi supus unui abuz. Acesta este un articol care se adresează părinților și copiilor deopotrivă. 

Sfaturile mele sunt simple și la obiect. Dacă ești părinte, las-o mai moale cu feisbucul și chatul. Nu da like la orice postează odrasla ta și comentează-i postările cât mai rar posibil. Și, poate cel mai important, abține-te să o apelezi pe chat de 3 ori pe zi sau de 15 ori pe săptămână. Cu cât faci asta mai des, cei mai mulți dintre copii (indiferent de vârsta acestora) se vor simți agasați și vor începe să te evite. Pentru că ai uitat cum nici tu nu prea mai aveai ce să discuți cu părinții tăi de la o anumită vârstă și roteai ochii în cap atunci când te sunau. Și pentru că ai impresia că tu ești cool și diferit de părinții tăi și nu vrei să accepți că toate aceste percepții se alterează în timp. Plus că, oricât de cool ar fi un părinte, sunt foarte puțini copiii care au deschiderea necesară să se converseze non-stop cu ei.


E simplu: dă-i ocazia copilului tău să i se facă dor de tine
Și evită pe cât de mult poți să devii agasant.

Iar tu, copilule, explică-le părinților tăi chestiile de mai sus. Nu e nimic anormal, nu ai de ce să te jenezi și nu înseamnă că nu-ți sunt dragi părinții dacă le spui că trebuie s-o lase mai ușor cu texting-ul, cu atât mai mult cu cât se întâmplă frecvent să-ți spună chestii total redundante. Noi ne mai amuzăm și acum de sfatul dat de bunica lui tata în urmă cu mai mulți ani, anume să nu stea prea mult în apă la mare ca să nu răcească (tata având la momentul ăla vreo 40 și ceva de ani). I-am amintit deunăzi acest exemplu, când m-a apelat pe chat să mă întrebe dacă nu cumva m-am udat la picioare acum că a nins la Londra.

Serios? Cum să mă întrebi așa ceva? Fără să vrea a căzut și el în același păcat. Și ăsta e doar un exemplu. Părinții mei (absolut minunați de altfel) deja repetă fără să realizeze multe dintre lucrurile pe care la rândul lor nu le suportau la bunicii mei. Dar cu toții ne îndreptăm în zona aia, nimeni nu va fi scutit. Eu măcar accept asta de pe acum. Și, după cum vedeți, încerc s-o temperez.