Sunday, 12 November 2017

Urma a concertat în Camden Town

Trupa mea preferată all time de pe meleagurile mioritice a ajuns din nou la Londra, însă pentru mine asta a reprezentat prima ocazie să o văd live aici. Evenimentul a avut loc în cadrul unui festival românesc de rock alternativ, care se organizează în fiecare an în Londra (anul trecut nu știu cine a participat, dar acum 2 ani am fost prezent de asemenea). 

Mă bucur că am avut timp să stau la povești cu Mani, atât înainte cât și după concert, dar și cu alți membri ai trupei. Părea c-am dat timpul înapoi, undeva prin 2005 când plecam de la jobul corporatist din București și veneam direct la concerte, îmbrăcat non-casual, sau prin anii de neuitat pe care i-am petrecut la Cluj, fiind și atunci la fel de apropiat trupei.

Am văzut foarte multe fețe cunoscute la concert, din București și din Cluj, ba chiar am realizat că știu oameni din cele două orașe care se cunosc între ei. Small world indeed. Paradoxal sau poate că nu, chestia asta mă frustrează un pic și vă explic imediat de ce. Ca și în urmă cu 2 ani, localul era plin cu români. Fără exagerare, cred ca din 100 de oameni 99 erau români. Iar din ăștia 99 mulți făceau parte din grupul hardcore care urmărea trupa peste tot prin țară. Și astfel e foarte ușor să spui că da, sună foarte tare "Urma în concert la Londra", dar din păcate nu vorbim de un show pe o arenă importantă, cu public străin, ci mai degrabă e ca și cum ai teleporta așa într-o bulă sefeloidă clubul de la Muzeul Țăranului din București, cu trupa și cu fanii înăuntru, undeva random în Londra sau în Honolulu, unde exact același grup se bucură de concert. D'you know what I mean? Mă tem că nimeni altcineva nu a mai auzit sau nu i-a păsat de festivalul ăsta. Implicit nu putem spune că aceste minunate trupe (care, artistic vorbind, ar putea sta oricând lângă marile formații din rock-ul mondial) au fost promovate și afară. Și asta doar pentru că provenim dintr-o țară care e ultima pe hartă.

Acestea fiind spuse, The Mono Jacks au cântat înainte de Travka și de Urma, însă eu nu i-am putut vedea, fiind la povești cu urmeții. Dar băieții tocmai au lansat un nou album, care e deja pe Spotify. Îl voi asculta imediat cum termin acest articol și dacă e fain revin cu un review.

În altă ordine de idei, n-am scăpat nici de data asta de bârfulițe și românisme. Cum altfel? Era pe acolo un domn, mare manager, care tot încerca să-mi vândă ceva deși nu prea înțelegeam ce. Îmi tot spunea ce tari sunt trupele aflate sub tutela lui și ce lipsite de identitate sunt alea cu care nu are treabă. Cum ar fi, ca simplu fapt divers, Urma.

Băi, nu prea știu cum vine asta cu identitatea, dar piesele Urma și-au păstrat aceeași aromă din urmă cu 12 ani atunci când vedeam trupa pentru prima oară live. Și publicul a rămas la fel de fidel Urmei, cântându-i în cor refrenele și recunoscând piesele de la primele note luate de Mani pe chitara lui acustică. Good enough for an identity, I'd say.

Nu prea m-am bucurat de o poziție bună la concert, poate și pentru faptul că localul era cam înghesuit și deja plin atunci când am ajuns. Prin urmare n-am reușit să trag cine știe ce cadre, dar asta contează prea puțin.