Saturday, 11 November 2017

Muviz #431

Adică de pe ecrane adunate:

Jungle ne prezintă o poveste adevărată și parcă ar fi avut toate premisele să fie mai mișto decât a ieșit în final, dar am senzația că regizorul și acest actoraș neconvingător pe nume Daniel Radcliffe strică filmul. Poate că domnișorul trebuia să se retragă după seria Harry Potter. Nota 6. 

November Criminals este un thriller ce-i are în rolurile principale pe puștanii cu mare potențial Ansel Elgort și Chloë Grace Moretz (cei doi nu sunt la primul film împreună). Ăsta nu e cine știe ce însă. Nota 6. 


Iar acum ne mutăm la New York cu o serie de 3 filme. Landline e setat în anii '90, destul de fain recreați, și ne arată că Jenny Slate, deși într-un rol ușurel și oarecum silly în acest film, poate deveni o actriță importantă. E cu familie, adulter și din astea. Nota 6. 

The Only Living Boy in New York are o distribuție foarte atrăgătore (e de ajuns să spun Jeff Bridges și Kate Beckinsale), dar o poveste cam meh. Una peste alta a avut însă acel ceva care m-a menținut interesat până la final. Nota 6. 

Ceea ce nu se poate spune și despre pretențiosul The Meyerowitz Stories, la care am făcut eforturi supraomenești să rezist până la capăt. Nu empatizam nici cu povestea și nici cu personajele; au fost doar câteva poante relativ amuzante care m-au menținut implicat. Nu vă luați după cronicile bune, filmul e slab. Adam Sandler joacă la fel de prost ca întotdeauna, într-un film la fel de banal ca întotdeauna (singura excepție în cazul acestui ratat poartă numele Reign Over Me). Nota 5.

La final vă recomand să nu vă mai uitați niciodată la vreun film cu Kevin Spacey! Ștergeți toate sezoanele House of Cards din computer, dezabonați-vă de la Netflix, scuipați în sân și blestemați acest necurat prădător sexual! Porniți o petiție să-l închidem pe viață sau să-l expulzăm pe Lună! Eu deja mi-am aruncat replica inelului The Citadel în Tamisa! Mă dezic de tot ce are legătură cu Spacey! Nu de alta dar văd că ăsta e trendul, asta în timp ce alți ciudați sau libidinoși cu comportament deviant (îmi vin în minte dintr-un foc Michael Jackson și Donald Trump) au fost lăsați să-și vadă de ale lor netulburați și nu i-a mai răstignit nimeni.