Sunday, 19 November 2017

Arată-mi la ce dai like ca să-ți spun cât de stupizel ești

De fapt nu, știi ce? Aș prefera să nu-mi arăți deloc. Din păcate însă Facebook are prostul obicei să-ți bage în news feed toate căcaturile lăicuite de prietenii tăi și se pare că nu poți scăpa de asta decât dacă la dai unfollow (ceea ce până la urmă n-ar fi o idee chiar rea). 

Așa că până una alta sunt nevoit să constat ușor disturbat că diverși amigos apreciază chestii gen Smiley, Cristiano Ronaldo, Marius Tucă, horoscopuri imbecile, vraci, superstiții dar și treburi bisericești în același timp sau pagini din alea gen I Fucking' Love Something. Iar un procent îngrijorător de pseudo-amici este reprezentat de fanii acestui ploieștean absolut banal, cu pronunțat iz de meltean, pe nume Bogdan Stoica, despre care eu am scris odată (haios, între timp a șters penibilul articol pe care i l-am ironizat) și care se ocupă fie cu publicatul unor cărți aparent amuzante, adică pline de pule și glumițe de scara blocului, fie cu postatul a 5 poze pe zi cu pisica lui (hau chiut). Înțeleg că a creat chiar o pagină a pisicii, în care postează ca și cum ar fi pisica.  Omul are vreo 45 de ani și trebuie să-l înțelegem, probabil că așa se manifestă midlife crisis-ul în cazul său.

Dar uite așa un bărbat pisicos ajunge să ne dea lecții despre cum să fii macho și ne explică el totodată cum tratează femeile cu sictir. Însă cumva are mulți fani, iar dacă te iei de unul din ăsta îți bagă imediat faza cu invidia că el e citit. Păi și maneliștii sunt super ascultați, dar asta nu înseamnă că oferă calitate.

În fine. Deci unde era butonul ăla?