Sunday, 8 October 2017

Independența Cataluniei e și mai stupidă decât Brexit-ul

Majoritatea pământenilor are inoculat în ADN acest sentiment de apartenență la locul în care au fost zămisliți, această mândrie locală care se manifestă într-o formă sau alta de la propriul apartament, la scara de bloc, la strada și cartierul în care locuiesc, la oraș, provincie și țară, punct de la care începe să se diminueze dramatic și să dispară total când ieșim din raza continentului. Așa suntem făcuți, avem senzația că locurile astea "ale noastre" sunt mai cu moț sau că am avea cumva o datorie față de ele, de a le proteja și poate chiar diviniza.

thelocal.es
Aceste impulsuri sentimental-naționaliste au stat atât la baza Brexit-ului, cât și la alegerea lui Trump și tot ele sunt cele care guvernează catalanii separatiști de atâtea decenii. Ne-am hlizit atâta cu toate poantele alea "hold my beer" atunci când Trump a ieșit președinte imediat după Brexit, iar acum tre' să ne țină cineva berea și odată cu (improbabila totuși) nefăcută a catalanilor.



Logica are prea puțin de a face cu alegerile votantului Brexit/Trump/Independencia; totul e pe bază de impuls, patriotism local și sentiment. Nimeni nu pune pe hârtie cifre și nu analizează ce ar însemna efectiv o astfel de scindare, nimeni nu pune în balanță plusurile și minusurile. Totul e pe bază de feeling.

"Ne luăm țara înapoi! Vrem independența! Luptăm în numele democrației! Nu avem nevoie de voi să ne dictați ce să facem! Vom trăi după regulile noastre!"

Well..



It's wrong pentru că în practică independența la care visează ăștia nu va aduce prosperitatea și libertatea dorite, ba foarte probabil îi va trage în jos. Asta pentru că de cele mai multe ori realitatea economică și socială nu se pupă cu filmele pe care și le fac unii când urlă în piață având impresia că dacă alți 80.000 de umanoizi urlă alături de ei vor putea schimba lumea. Și o mișcare politică de segregare trage înapoi ambele bucăți care se dezlipesc, cărora le-ar fi mers mai bine împreună.

Hai să fim serioși acu', cât de asupriți sunt catalanii de fapt? Că mă bufnește și râsul. Reprezintă una dintre cele mai autonome provincii din lume și se cacă pe ei cu independența asta, invocându-l pe Franco la fel de inept precum mucoșii din România strigă "afară cu ungurii din țară", moștenind o ură inutilă care nu mai are nimic de a face cu timpurile actuale.

The Economist spune:

"Until referendum day, nobody who experienced the vibrancy of Barcelona could seriously claim that Catalonia was oppressed. With few exceptions, notably when empires collapse, the world generally favours national unity over self-determination by subnational groups. Many of the states liberated by the break-up of the Soviet empire joined the European Union, but these days the EU is wary, warning would-be secessionists that new states have no automatic right to join. Without Spain’s support, Catalonia would find itself on the wrong side of a new customs wall."

V-ați gândit? Cum ar fi ca Moldova (regiunea din estul României, nu Republica Moldova) să o pună și ea de o independență? Sau Transilvania, doamne ferește. Credeți că ar fi în regulă asta, în acest nume al democrației atât de ușor invocat? Nu știu, amigos, eu n-am înțeles niciodată faza asta cu mândria locală. Nu mă mândresc că sunt român și nici prahovean. Dar sunt mândru în schimb că am ales să locuiesc în orașe cum ar fi Cluj-Napoca și Londra, pentru că așa am vrut eu, fără să fie nimic aleator în asta. Și după ce am făcut aceste alegeri nu le-am regretat câtuși de puțin.

 The Guardian spune:

"When all is said and done, there is something inescapably romantic about an independence struggle. It excites visceral feelings about identity and destiny. It conjures wild images of flags, clenched fists and Braveheart heroics. But reality rarely matches the dream. Economic viability is one critical consideration. Here is another: in a globalised, interconnected world, where national frontiers, especially in Europe, count for less and less, especially among the young, the 19th-century concept of the exclusive nation state is increasingly anachronistic. Amid all the emotion and calculation, a basic question remains unanswered by Catalonia’s separatists, as it does in pre-Brexit England: at a time when old divisions are thankfully breaking down, why create more walls?"

Una peste alta, cred că o eventuală independență a Cataluniei ar reprezenta o prostie și mai mare decât cea făcută de britanici când au optat pentru Brexit. Din fericire, atât pentru catalani cât și pentru spanioli, nu cred că se va întâmpla asta. Regatul Unit, nu demult cel mai mare imperiu din istoria umanității, a ales să iasă dintr-un bloc continental, pentru că aroganții, nostalgicii și/sau proștii aveau impresia că pot și fără, că sunt prea mari pentru asta. Va fi vai și amar de puța lor (și de a mea) dacă merg până la capăt cu acest fucking Brexit, dar să zicem. În schimb catalanii ar fi prea mici pentru a se impune de unii singuri la nivel european și mondial, ar păși într-un teritoriu total necunoscut, ar trebui să ia multe chestii de la zero, să regândească piața internă și să se impună pe cea externă, n-ar fi recunoscuți de UE și într-un final ar ajunge foarte probabil să-și spună că nu le mergea chiar atât de rău sub "asuprirea spaniolă".

Doar știți vorba aia, if it ain't broke why fix it?