Saturday, 14 October 2017

Dan Byron rupe tăcerea în legătură cu despărțirile de Kumm și Urma

Și eu care pierdeam vremea în ultimele săptămâni citind interviuri cu frații Gallagher, ascultându-le vechile dispute dar și ultimele creații sau uitându-mă la live-uri cu Oasis. Păi toate astea pălesc, amigos, în momentul în care îndrăgitul cantautor Dan Byron se apucă să ne povestească pe blogul personal ce s-a întâmplat în urmă cu 12-13 ani, în cea mai tumultoasă perioadă a vieții sale după cum ne anunță musiu, atunci când unii dintre noi deveneau fani Kumm și Urma, se împrieteneau cu Oigan, Mani și Byron, pentru ca apoi să-l piardă pe rând pe ultimul dintre ei din ambele formații.


danbyron.ro




















Dan povestește frumos, I'll give him that. Sunt un cititor fidel al blogului său, axat pe muzică și fotografie. Asta nu înseamnă însă că iau de bun tot ce scrie într-o situație sensibilă și absolut subiectivă cum este cea la care ne referim astăzi. Știți cum e, dreptatea e cu siguranță pe undeva pe la mijloc. Fiecare a avut partea sa de vină. Ceea ce pot să vă spun este Dan Byron mi l-a bârfit la modul extrem de ieftin pe Mani, reciproca nefiind valabilă, deși liderul Urma ar fi avut suficiente ocazii să facă asta la rândul lui. Iar acest exemplu nu este singurul pe care-l am la îndemână atunci când vine vorba de caracterul lui Byron. Acum 2 ani v-am mai prezentat unul (vezi aici ultimul paragraf). În rest fiecare e liber să judece după cum dorește.

Apropo, maestre, vezi că se spune "la maximum" și nu "la maxim".


"20 Octombrie 2005

Nu mi se întâmplaseră destule. Am ajuns cu turneul în Cluj, la Music Pub, iar după cântare am fost chemat la o discuție cu Kumm-ul. “Începând din acest moment, colaborarea dintre noi s-a încheiat”. Scurt. Mi-a picat mandibula pe podea. Am încercat să-i conving să se răzgândească, dar m-am prins imediat că vorbiseră mult despre asta și erau extrem de hotărâți. Cam cât de hotărâți fuseseră și când mă invitaseră la ei în trupă. Colaborarea dintre noi… hmm… interesant, credeam că suntem mai mult decât simpli colaboratori. De acord, le blocasem o lună și ceva de concerte și făcusem tot felul de scene, dar la asta chiar nu mă așteptam. Urma făcuse o pauză asemănătoare în primăvară, când cu Angels, și nu protestase nimeni. Imediat după marea despărțire, Domi ne-a anunțat că se retrage din Urma for good, dar își onorează cântările deja aranjate, inclusiv pe cele din Germania. Pe internet reacțiile au fost acide la adresa mea, nimeni nu își închipuia că aș fi putut fi dat afară. Printre alții, Mihnea Blidariu de la Luna Amară a avut un comentariu la cald în care ne dorea mie și lui Mani să intrăm cu mașina în zid în timp ce ascultăm Curse la maxim. Pe tema asta n-am vorbit niște ani.

[...]

Vocea e un drog. Nimic nu se compară, practic cânți la tine însuți, vibrezi din tot corpul. Era fain la Urma, nu prea aveam griji, Mani acoperea 90% din părțile vocale, eu îl mai completam cu vreun refren din când în când, iar între timp executam riff-uri simple la chitară acustică și mai improvizam câte ceva la fel de simplu la flaut, de obicei în gama pentatonică. Un loc călduț, numai bun de tras un pui de somn și băut o bere. Dar nevoia de vibrație începea să pulseze, să se învârtă pe sub piele ca un mic demon, iar angoasa mă privea cu ochi dulci și-mi mângâia sufletul cu vertijuri galopante, născătoare de goluri în stomac și frici inexplicabile. Eram în sevraj.

[...]

Mani se angajase să facă rost de bani, să bată pe la ușile eventualilor sponsori, în așa fel încât nimeni să nu trebuiască să scoată bani din buzunar, mai ales că aveam atâtea restanțe și și mai multe buzunare goale. Tot în tura aia mi-am dat seama că prietenia dintre noi mirosea chiar ciudat. În aprilie voisem să mă retrag, să îmi fac proiectul solo și să nu mai încurc pe nimeni din nou cu două trupe, dar Mani mă convinsese că o să le împăcăm pe toate, și chiar îmi promisese că imediat după ce înregistrăm Trend off-ul ne vom ocupa împreună de primul meu album, fără orgolii aiurea sau despărțiri. Totul bine și frumos, numai că în Freiburg la o băută l-am auzit promițându-i lui Markus de la Al Jawalla exact același lucru.

[...]

Se întâmplaseră prea multe, mult mai multe decât am scris eu aici, și mi-am dat seama că Urma nu-mi aparținuse niciodată și că eram prizonierul unui joc de-a obligatea la care nu mai aveam de gând să particip. Visam la un grup de oameni deschiși, în care să nu existe genul ăsta de manifestări. După cele două zile m-am reîntors la Green să am o discuție cu domnul artist. I-am spus cât am putut eu de prietenos că mă retrag, de-a binelea de data asta, dar nu vreau să ne certăm. Mi-a râs în nas. Nu concepea prietenia dintre noi fără trupă și refuza cu încăpățânare să contramandeze închirierea studioului, plus că aș fi făcut bine să îmi aduc aminte de datoriile pe care le aveam încă de plătit. Obligatea din nou. Peste încă două-trei zile eram cu Sonerie la Argentin, având o discuție despre viitorul byron, când mi-a sunat telefonul. N-am vrut să răspund, știam ce urmează să mi se spună, dar Sonerie m-a încurajat să termin frumos povestea. Peste mai puțin de o săptămână intram în studioul Amps, în zona industrială a Freiburg-ului, la cea mai tensionată și mai urâtă sesiune de înregistrări din viața mea. Am petrecut doar trei zile în plus față de restul găștii și multe în minus față de Mani în studioul ăla. E îngrozitor să faci muzică în mijlocul unui uragan și să te prefaci că se aude iarba cum crește. Musiu își făcuse aliați printre germanii care nu-l cunoscuseră în adevărata lui splendoare și față de care se comporta impecabil, și acum își ștergea noroiul de pe ghete cu noi. Bineînțeles că ascunsese față de toată lumea intenția mea de a ieși din poveste, altfel n-ar fi venit nimeni până la mama dracului să tragă un album doar așa, de plăcere. În plus nu făcuse rost nici măcar de o promisiune de sponsorizare și acum ne imputa și plata studioului.

[...]

1 septembrie 2006

Stufstock 4 se mutase de pe plajă la Marina Park și devenise un festival în toată regula, cu acces pe bază de bilet. Era ultimul concert programat și avea să fie ultima mea cântare cu Urma. Mani nu spusese nimănui asta și avea pretenția de la mine să fac la fel. Bineînțeles că nu m-am putut abține, mai ales că la Vadu îi auzisem pe forumiști că nu vor să vină și era nedrept să îi privez de această întâlnire finală. Nici măcar nu-mi aduc aminte dacă a fost un concert bun, știu doar că așteptam cu nerăbdare să se termine. La sfârșit am plecat în direcții diferite, eu cu prietenii de pe forum, Mani singur. Nici nu-mi închipuiam că mă așteaptă cea mai grea perioadă din viața mea. Nu luasem niciun ban pe ultimele cântări, mai erau datorii de acoperit, iar maică-mea tocmai ieșise la pensie."


Articolul integral, unde veți găsi și mai multe detalii cel puțin interesante (incusiv despre melodia Back to My Room despre care eu v-am povestit pe îndelete), poate fi citit aici. Ca simplu admirator și consumator al fenomenului, rămân la părerea ca artistul Dan Byron și-a atins apogeul în trupele Kumm și Urma, nicidecum în formația byron cu b mic.