Monday, 18 September 2017

Skeleton Tree: Micul album monument al lui Nick Cave

A fost înregistrat în Brighton și lansat în urmă cu un an. Mi l-am pus în player chiar atunci, însă am renunțat repede să-l mai ascult și nici nu am vorbit despre el aici pe blog. Motivul este foarte simplu: albumul ăsta-i deprimant la modul disturbing. Îți face efectiv rău, te dărâmă psihic sau poate chiar te face să plângi. Cum Facebook îți arată ce postai în urmă cu un an mi-am amintit acest disc și l-am reascultat, încercând să mă aplec doar asupra frumuseții melodiilor în sine. Misiunea asta e cam dificilă totuși și, la modul cel mai serios, nu vă recomand să-l ascultați dacă treceți printr-o perioadă proastă și mai ales dacă tocmai ați pierdut pe cineva. 

electricsheepmagazine.co.uk

Sincer să fiu nu prea l-am ascultat pe Cave până acum și nu știu dacă e genul care compune deprimant în general, dar cam pare a fi. Povestea acestui Skeleton Tree este cu siguranță marcată de accidentul care a dus la moartea fiului lui Nick Cave, deși albumul era aproape finisat când s-a petrecut acest nefericit eveniment. Însă acest detaliu nu mai avea cum să împiedice imaginea de ansamblu care inevitabil s-a conturat în percepția publicului: Skeleton Tree a devenit practic albumul prin care Cave își ia rămas bun de la fiul său. De altfel el a modificat ulterior unele dintre versurile compuse deja pentru a include printre ele și tema dispariției fiului său.

Sunt doar 8 piese pe acest album și practic eu nu pot asculta 5 dintre ele. Nu mă refer la aspectul deprimant aici, ci vorbesc strict din punct de vedere muzical: sunt seci, n-au nicio noimă. Dar dacă dai la o parte aceste 5 piese rămâi cu 3 melodii monumentale, care te vor măcina, deprima și marca pentru multă vreme după ce le asculți. Cred că avem aici unele dintre cele mai puternice și intense piese compuse în ultimele decenii, care te pot devasta mai rău decât Hurt-ul lui Johnny Cash. Ele se numesc:



și senzaționala Skeleton Tree, o piesă springstiniană care respiră prin toți porii un acut sentiment de finalitate și te distruge prin simplitatea ei, putând fi considerată astfel una dintre cele mai tari closing tracks of all time.