Saturday, 9 September 2017

Radu Paraschivescu despre naționalism, dreptul de a critica valorile și alte principii susținute constant pe acest blog

Azi dimineață tata mi-a trimis acest articol, publicat ieri pe un site românesc. Radu Paraschivescu este unul dintre puținii editorialiști pe care îi urmăream și stimam când locuiam în țară. Articolul său, intitulat "De ce nu trebuie să faci nimic pentru țara ta", ar trebui să reprezinte un reality check pentru multe categorii de cetățeni români, de la ipocriți și falși patrioți la săraci cu duhul și imbecili. Îl voi reda integral în continuare.

livre.ro
"E o întrebare des auzită. Şi devii destinatarul ei de îndată ce îţi exerciţi spiritul critic pe seama unei celebrităţi. „Tu ce-ai făcut pentru România?“ e reflexul polemic al tuturor celor care îşi trăiesc viaţa luminaţi de candela excepţionalismului şi care cred că notorietatea presupune dreptul la statuie.

Exis­­tenţa acestor oameni bine intenţionaţi, dar crescuţi în cultul fals al mitologizării, se desfăşoară în orizontul prosternării. Pentru ei, notorietatea e sufi­­cientă. Ea îşi ajunge sieşi, ceea ce înseamnă că nimeni n-are voie să emită obiecţii în apropierea soclului. Popularitatea planetară acoperă cusururile individuale şi obligă la gratitudine veşnică. Reflexul critic se autosuspendă. (apropo de asta sau de asta)



Nu ești patriot. Să zicem, de pildă, că îndrăz­neşti să critici gro­­so­­lăniile de limbaj şi de comportament ale lui Ilie Năs­­­­tase. Sau abatorul în aer liber găzduit de Ion Ţiriac la Balş. Sau pretenţia lui Gică Popescu de-a primi în condiţii preferenţiale un hotel spre admi­nis­trare în Poiana Braşov. Sau nedrep­tăţile şi lu­cruri­­le îndoielnice din rostirile publice ale lui Gheorghe Hagi. Mereu vigilenţi, paznicii acestor monumente vii te vor lua la ochi şi-ţi vor spune urmă­­toa­­rele: a) Nu eşti patriot. b) N-ai voie să-ţi dai cu părerea da­­că n-ai jucat tenis, n-ai vânat şi n-ai dat cu piciorul în minge. c) Legendele de pe postament în care iz­­beşti cu târnăcopul au făcut ceva pentru România, pe când tu eşti un parazit ţinut în viaţă chiar de prezenţa lor pe lume. (apropo de asta) d) De Hagi şi de Năstase a au­­zit o lume întreagă, pe când de tine ştiu doar admi­­nistratorul, părinţii (dacă mai trăiesc) şi soţia (da­­că, exasperată de micimea ta, nu te-a părăsit).

Observaţiile de mai sus, izvorâte din fanatism ido­latru, confuzie şi sărăcie cu duhul, merită câ­­te­­va răspunsuri. Tot pe puncte. Prin urmare: 1) Patriotismul nu exclude discernământul, spiritul critic şi argumentele. Să fii patriot nu înseamnă să tră­­ieşti sub narcoză, legănat de clişee şi refrene în ca­­re ai noştri sunt fără pată doar pentru că sunt ai noştri. În plus, sportivii celebri nu trebuie exceptaţi de la judecata critică, indiferent de sportul pe care-l practică şi de ţara din care vin. Iar aici nu e vorba doar de rezultatele, ci şi de atitudinea lor. E un lucru elementar, care face parte din preţul şi din condiţia popularităţii. Nimeni nu va cheltui spaţiu tipografic sau virtual pentru derapajele unui vatman sau ale unui profesor de geografie. În schimb, sportivul prestigios trebuie supus judecăţii critice. Printre altele, fiindcă faima pe care şi-a dobândit-o împinge mulţi tineri să vadă în el un model.

2) A spune că nu poţi emite păreri în domenii unde n-ai lucrat e o enormitate născută din ran­­chi­­ună şi din inapetenţa pentru logică. (apropo de asta) Dacă ar fi aşa, ar însemna că nu poţi spune că un tablou îţi place sau nu-ţi place decât dacă eşti pictor. Că doar scrii­torii au dreptul să-şi dea cu părerea despre cărţi şi doar actorii, scenariştii şi regizorii despre filme. Că dacă nu eşti balerin, n-ai voie să te pronunţi cu privire la balet. Această formă de tribalizare denotă primiti­vism şi îngustime a minţii. Cei care o prac­­ti­­că preiau fără să-şi dea seama sfatul latinesc ne sutor ultra crepidam (cizmarul să nu-și dea cu părerea decât despre încălțăminte, trad. lat.) şi-l modifică spre a le fi de folos în ceea ce susţin.

3) Când am scris că Hagi, Năstase şi ceilalţi şi-au clădit cariera şi averea pentru ei, nu pentru ţară, mi s-a replicat că sunt invidios şi rău intenţionat. Când am scris că răsfrângerea prestigiului pe care l-au obţinut aceşti oameni asupra ţării e un simplu ricoşeu, necum rodul unei intenţii, am fost trecut în tagma nepatrioţilor. Când am afirmat că un Ilie Dumitrescu nu s-a apucat să dea cu piciorul în minge la cinci ani pentru înflorirea patriei, am fost acuzat că umblu cu sofisme. Iar când am întrebat „ce în­­seamnă să faci ceva pentru România?“, am fost fă­­cut prost de-a dreptul. După care am fost interpelat tăios: „Tu ce-ai făcut pentru România?“ Şi am răs­­puns simplu: nimic. În primul rând, am continuat, ce înseamnă „România“? Cheile Nerei? Valea Ampo­­iului? Transalpina? Grindul Caraorman? În al doilea rând, n-a venit nimeni ca să-mi solicite ceva pentru România. Am lucrat pentru şcoli, institute de cer­­ce­­tări, biblioteci, edituri, ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune etc. Am scris, am tradus şi am redactat cărţi, am predat limba engleză, am făcut interpretariat şi documentare, am realizat unele emi­­siuni şi am participat ca invitat la altele, am scris articole şi eseuri. Dacă vor exista oameni in­­te­­resaţi de lucrurile acestea, le voi fi recunoscător şi poate, cine ştie?, util. Dar pentru ţară (sau pentru Ţară) n-am făcut nimic.

4) Confuzia dintre popularitate şi valoare e o con­­stan­­tă a opiniei publice, iar asta nu doar în Ro­mânia. La noi însă, ea primeşte girul concursurilor şi acoladelor publice de tip „Zece pentru România“. Mai simplu spus, faptul că Alexandru Arşinel e mai cunoscut decât Marius Manole nu-l face mai valoros decât el. În plus, Nicolae Ceauşescu era mai cunoscut în lume decât Ileana Mălăncioiu, fără ca asta să-i fi conferit superioritate."  (apropo de Madonnele internetului românesc, atât de populare și cam atât).