Friday, 15 September 2017

Obișnuința terorii

Practic tocmai când publicam precedentul articol pe blog, azi dimineață, o bombă a explodat într-un tren din Londra, din fericire fără a răni grav pe nimeni. Teroristul cu găleată (cică așa ar fi plasat bomba, într-o găleată din aia de zugrav, haules baules) e încă liber, pentru că omul nostru a preferat să nu se sacrifice și nici nu a fost executat pe loc de polițiști, așa cum se întâmplă de regulă. Nenorocitul s-a ejectat de la locul faptei înainte să se producă explozia. Și uite așa, după ce am ajuns la punctul în care trebuie să fac rapid un exercițiu de memorie pentru a-mi aduce aminte câte atentate au avut loc în Londra în acest an, am avut parte și de o premieră totuși, anume perspectiva de a mă întoarce acasă de la muncă în condițiile în care un astfel de scelerat încă viețuiește liber.

Un pic mai devreme în drum spre casă
Deși posibilitatea să crapi într-un atentat, după cum am subliniat de multe ori aici pe blog, rămâne mult mai mică decât cea în care dai colțul din N alte cauze care nu sunt discutate în media, nu prea-ți pică bine să cobori la metrou în ziua în care a avut loc un atentat terorist chiar într-un tren londonez, mai ales în condițiile în care criminalul nu a fost prins. Dacă va mai face o tentativă? Dacă are acoliți și dacă au planificat mai multe atacuri? Sunt întrebări pe care inevitabil ți le pui. De altfel, după cum spuneam dimineață când am pomenit românii tuciurii care aduceau a slujitorii lui Allah, oricum ești permanent în gardă când te afli în locuri aglomerate într-o metropolă ca Londra în anul de grație 20-fuckin'-17. Vorba aia, I got 99 problems but a quake ain't one, cum ar fi în România, în schimb aici avem atacuri teroriste și implicit alte fobii.

Ciudat însă, odată urcat în tren am constatat că sunt mult mai relaxat decât mă așteptam. Nu știu dacă a fost o chestie personală, interioară, sau dacă la asta a contribuit și calmul celoralți călători. Toți se comportau în mod firesc, de altfel așa cum și trebuie, cu nasul în Evening Standard sau în telefoanele mobile, jucând jocuri pe tablete ba chiar dormind. Da, am văzut o tânără care dormea cu capul pe spate și cu gura deschisă, exact așa cum vezi babele prin trenurile din România. Și mi-a plăcut toată această normalitate. În timp ce politicienii ne serveau eternele lor șabloane, cum că nu ne vom lăsa intimidați și răpuși de teroriști (simplu, ei umblă cu pază și foarte probabil evită transportul public), londonezii mei chiar dădeau viață teoriei politicianiste, comportându-se în continuare ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Butonând telefonul sau dormind cu gura deschisă. Not giving a fuck.

Ajuns la Finsbury Park am comandat niște șaorma de la turcaleții locali (e mai bună ca aia de la Dristor, vă zic eu), apoi am luat autobuzul către Crouch End, pregătit pentru un weekend relaxant cu întrebări existențiale, cum ar fi "cine va câștiga derby-ul de duminică dintre Chelsea și Arsenal".