Friday, 29 September 2017

Muviz #426

Adică de pe ecrane adunate:

Hai că am văzut al n-șpelea film din ultimii ani cu Winston Churchill printre personajele principale (și nu va fi ultimul, mai e unul pe țeavă). De data asta l-am avut pe Brian Cox în rolul legendarului lider britanic și pot spune că omul a făcut o treabă bună. Singura problemă a acestui film (una majoră însă) este că abordează strict operațiunea Overlord și nu prea îl glorifică pe Churchill însuși, care conform filmului s-ar fi opus acestei operațiuni. De fapt, nefiind la curent cu istoria, dar citind recenziile, înțeleg că lucrurile nu prea au stat așa în realitate. Deci filmul e cam defectuos realizat. Nota 6.

Un film cu adevărat minunat este Blue Jay, asta dacă vă plac poveștile cu doar doi protagoniști care se regăsesc după mult timp. Excelent realizat, melancolic în doza potrivită, autentic (până și momentele awkward sunt foarte bine făcute) și bine jucat. Pe el (Mark Duplass) îl mai văzusem în ceva asemănător. Iar ea (Sarah Paulson) este încântătoare. Finalul este ambiguu ca în cazul oricărui film de gen care se respectă. Nota 8.

elle.com

Dean este ușor hipsteresc, cu un actor principal cam nesuferit. În rest nu sunt multe de spus despre el. Nici prea meh, nici foarte foarte. Nota 6.

47 Meters Down e acel thriller clasic și foarte claustrofobic în care personajele principale sunt prinse undeva sau îngropate de vii. În cazul ăsta sunt într-o cușcă pe fundul mării, cu rechini fioroși dansând în jur. Nota 6 cu indulgență.

Tot la categoria asta de thriller alert, dar previzibil și una peste alta ușurel avem și Kidnap. Apreciez însă două chestii aici: Halle Berry joacă autentic și observi foarte greu că au trecut anii și peste ea. Arată încă foarte bine. Apropo, tu știi în ce filme și-o trage Halle Berry? Nota 6.

Încheiem seria de azi cu 2:22, un film tras în minunatul New York și având la baza ideea de time loop, folosită deja de mai multe ori în trecut. Actorii principali (pe care i-am remarcat relativ recent în alte filme) se potrivesc și, în ciuda faptului că filmul ăsta nu e de Oscar (to put it gently), îi vor urmări în viitor. Nota 6.

Weekend fain!