Saturday, 1 July 2017

Muviz #415

Adică de pe ecrane adunate:

The Lost City of Z te transpune în lumea lui Jules Verne, numai că aici avem un caz real. Scenariul are câteva găuri, dar filmul rămâne captivant și îi acord un 7+. Actorul din rolul principal, Charlie Hunnam, e de urmărit în viitor.

theatrclwyd.com

A Family Man este tras într-un triumfător și captivant Chicago și excelează în clișee legate de familie și agitata viața profesională a corporatistului dintr-o mare metropolă. Lacrimogen peste limita legală și cu un Gerard Butler care niciodată nu a reușit să mă convingă că e un actor serios (nu știu de ce), filmul e perfect pentru o duminică în familie. Nota 7 pentru că e filmat și regizat bine.

De bine ce spuneam ieri că n-am văzut-o niciodată pe Claire Foy într-un film, uite că între timp mi-am descărcat Rosewater și l-am consumat pe nemestecate. Claire nu apare în multe scene, dar filmul este foarte actual și îl recomand cu căldură. Nota 7.

Black Butterfly îl readuce în prim plan pe Antonio Banderas (care, uite, mi se pare un actor mai bun decât Gerard Butler). Purtând o bărbiță scurtă și deasă a la George Michael, Banderas face echipă cu un alt idol al femeilor, pe numele său Jonathan Rhys Meyers. Filmul are parte de câteva răsturnări de situație interesante și merită aplaudat pentru latura sa imprevizibilă. Nota 7.

Revenind la filmele din categoria "sunt prins în căcatul ăsta și trebuie să scap sau măcar să supraviețuiesc până mă salvează cineva", avem The Deep End la ofertă, cu două surori captive într-o piscină. Criminalul creepy din seria Saw, pe numele său Tobin Bell, apare într-un rol secundar. Nota 6.

Mă întreb cu tristețe dacă Bruce Willis va mai juca vreodată într-un film bun și, în același timp, dacă acel scenariu reușit nu îi este livrat totuși în căsuța poștală, oare nu are suficienți bani în pușculiță încât să nu mai accepte să apară în porcării gen Once Upon a Time in Venice? Am rezistat doar vreo 15 minute, până când mi-a fost așa de jenă de jena lui Willis încât am șters filmul.

Weekend fain!