Wednesday, 21 June 2017

Ce părere ai despre votul obligatoriu?

Ai susține ideea asta sau nu? A fost vehiculată de mai multe ori recent, prin diverse zone, dar momentan doar 22 de țări de pe planetă au adaptat-o. Există acest crez conform căruia dacă toată lumea ar veni la vot ar triumfa democrația, iar poporul ar fi reprezentat nu doar cu o mai mare acuratețe, dar ar fi și guvernat mai bine. Cel mai recent ai auzit asta când a PSD-ul a câștigat detașat în România, când britanicii au votat Brexit și americanii Trump. Noroc cu francezii că l-au votat pe acest domnișorel Macron și uite așa obrazul crăpat de rușine al cetățeanului occidental s-a mai oblojit un pic.

Dar să revenim. "Vezi, dacă veneai la vot nu se ajungea la situația asta!", bat cu pumnul în masă diverși deformatori de opinie, și nu neapărat pentru că ei chiar ar fi convinși că o prezență mai mare la vot ar fi schimbat ceva (chiar sper că nu sunt atât de naivi), ci pentru că se simt bine atunci când se freacă pe sfârcuri, luându-te de sus și arătându-ți cum se comportă un cetățean responsabil.

De fapt, știi cât de multe schimbă prezența mare la vot
La fel de multe ca protestele alea pașnice din iarnă.
 Ups, ce spui de perspectiva asta? 

Iar o altă inepție pe care o propagă deformatorul de opinie este și aia cu "Dacă nu ai votat nu ai dreptul să te plângi!", pentru care mi-am exprimat deja sictirul de câteva ori pe acest blog.

Și uite așa încolțește ideea cu votul obligatoriu. Acum, probabil că știți, eu cred cu tărie în ideea că dreptul de vot nu ar trebui să fie universal (vezi aici și aici), și anume consider că doar aceia dintre noi care posedă un anumit IQ și o anumită cultură generală ar trebui lăsați să voteze, pentru binele general. Așadar nu voi putea susține niciodată în viața asta votul obligatoriu, pentru că eu nu i-aș lăsa să voteze nici măcar pe toți ăia care ar vrea s-o facă.

Evident, ar fi ipocrit din partea mea să invoc ca argument împotriva votului obligatoriu dreptul inalienabil la liberă exprimare (care include și dreptul de a nu te exprima și implicit de a nu vota), dar cred totuși că argumentele de mai jos sunt suficiente:

  • Votul obligatoriu l-ar forța pe orice idiot să-și dea cu părerea și implicit să decidă.
  • Votul obligatoriu i-ar forța pe ignoranți, pe sictiriți și pe cei sătuli de clasa politică să aleagă deși nu au pe cine, iar asta numai a democrație și bună reprezentare nu sună.
  • Votul obligatoriu i-ar forța pe ignoranți, pe sictiriți și pe cei sătuli de clasa politică să se prezinte la urne și să-și anuleze votul.

Oricum ai da-o, e o pierdere de vreme, un demers futil de care nimeni nu poate profita într-un final. Nu cred că poți deservi democrația în acest fel, iar rezultatele pe care le-ai obține în urma votului n-ar prezenta nicidecum o acuratețe sporită.

Tu ce zici?