Tuesday, 20 June 2017

Când terorismul devine familiar

Am aflat despre incidentul de la Finsbury Park ieri dimineață chiar de la Alex, prietenul meu din Cluj. Abia mă trezisem și încă nu urmărisem știrile. Alex a fost la Londra luna trecută cu prietena lui și cunoștea zona Finsbury Park, pentru că de acolo luam metroul către centru. De altfel este o zonă pe care am menționat-o de multe ori aici pe blog.

Partea bună e că n-a murit nimeni. Da, este menționat un bătrân care s-a înălțat, dar nefericitul respectiv era deja leșinat pe trotuar înainte ca atacul să înceapă și nu se știe dacă sceleratul care a intrat cu mașina în musulmani i-a provocat decesul.

Toate fotografiile sunt făcute de mine ieri după-amiază
Părțile proaste sunt mai multe însă: oameni nevinovați și neradicalizați care sunt atacați și marcați pe viață, ura tot mai mare dintre comunități, scindările și psihoza care inevitabil se creează și, într-o notă personală. faptul că atacurile astea ajung să-mi bată la ușă. Desigur, la un nivel pur practic și rațional chestia asta este irelevantă, dar inevitabil reacționezi altfel atunci când un astfel de atac are loc într-o zonă care îți este atât de familiară, lucru confirmat și de Alex din postura lui de simplu turist.



Și-ar mai fi un oarecare paradox, apropo de de familiaritatea menționată în titlu. Încep să mă obișnuiesc cu atacurile teroriste și nici nu știu dacă-i de bine sau de rău. Unde mai pui că săptămâna trecută am avut și noi, londonezii, Colectiv-ul nostru. Este cel mai devastator incendiu petrecut în UK de la WW2 încoace.

Cum naiba să te plictisești în Londra?