Thursday, 25 May 2017

Cu "thoughts and prayers" nu vom combate niciodată terorismul. Hai să încercăm altceva în schimb.

Mda. După cum spuneam cu "our way of life". Între timp s-au anulat diverse evenimente prin Londra, cum ar fi paradele cluburilor Chelsea (campioana Angliei) și Arsenal (posibilă câștigătoare a FA Cup), iar vizitarea parlamentului nu mai este permisă publicului până la noi ordine. Vi se pare cumva că teroriștii nu ne afectează stilul de viață? Vai de capul nostru. Dar despre altceva vreau să vorbim azi. Ieri spuneam că nu putem face nimic pentru a opri terorismul, însă cred că l-am putea limita totuși printr-o metodă foarte simplă dar, desigur, utopică.

Cum mă uitam eu așa la știrile care de două zile încoace ne vorbesc aproape exclusiv despre atentatul de la Manchester, am văzut că Burj Khalifa din Dubai s-a colorat în plină noapte în steagul uniunii. De Eiffel Tower și Empire State Building nu mai vorbim, aceste structuri iconice sunt mereu pe recepție. Și nu numai ele. O groază de obiective turistice de pe mapamond s-au colorat în Union Jack. Și așa se întâmplă de fiecare dată când un atentat terorist are loc într-o țară occidentală.

Și tu te colorezi, cititorule. Chiar așa. Trăiești într-o țară care are mai mari șanse să fie lovită de un asteroid decât de un atac terorist, dar îți pui avatar cu steagul țării în care s-a produs tragedia sau cu emblema orașului afectat sau dai share pe Instagram la o poză de gen, spunându-ne că "your thoughts and prayers are with the victims and their families", exact așa cum șablonistic procedează toate figurile publice fără excepție, de parcă dă cineva un praz degerat pe gândurile sau pe share-ul tău de rahat, cerșetor de like-uri, care nu face absolut nicio diferență.

Și uite așa, toată civilizația occidentală la unison, cu mic cu mare, de la ultimul amărât cu acces la internet la cel mai mare trust media, face o labă în cerc și mediatizează teroarea. Uite așa îi facem celebri pe acești nenorociți și uite așa îi susținem, îi ajutăm să-și atingă scopul, în timp ce proclamăm ca niște oi inepte că terorismul nu ne afectează și nu ne schimbă stilul de viață. 

Suntem loviți, răniți, speriați și ne urlăm deznădejdea la scară planetară, iar arăbetele cu creierul spălat vede toate astea și jubilează. Începe să se gândească nu doar la virginele care-l așteaptă în paradis, dar și la gloria și celebritatea pe care le va lăsa în urmă pe pământ. Ultimul agarici, ultimul pulete din Manchester, în vârstă de numai 22 de ani, a devenit într-o clipă vedetă pe întregul mapamond și nu doar atât, dar a mai și pus pe jar serviciile secrete, forțele armate și guvernele atâtor țări. Exact asta a făcut acel bastard de imigrant libian, acel jeg ordinar din Manchester. Și noi îl transformăm într-o vedetă chiar acum în timp ce eu tastez aici. Zinedine Zidane a trebuit să câștige o Cupă Mondială ca să-i proiecteze francezii chipul pe Arcul de Triumf din Paris, dar scursura asta din Manchester a ajuns pe Eiffel Tower mult mai simplu. Da, știu, era steagul Marii Britanii pe celebrul turn, dar credeți-mă, ceea ce mediatizam noi acolo era de fapt teroarea.

Dar dacă nu i-am mai băga în seamă pe nenorociții ăștia?

E oare chiar atât de utopic să ne gândim la asta? Am putea trata superficial atacul terorist, l-am menționa pe scurt la știri și am trece mai departe. În niciun caz nu am da pe post numele și mufa teroristului, nici ideologia și religia lui, nici motivația. Nimic din toate astea. Cu atât mai mult dacă teroristul e deja oale și ulcele. Pentru că toate aceste informații nu ajută de fapt la nimic. Pe bune, analizează un pic. Afli vreodată informații utile dintr-un media coverage care acoperă la modul extensiv un atentat terorist? Nu prea cred. Afli doar câți au murit, cât de groaznic a fost și auzi de un catralion de ori futilitatea aia cu gândurile și rugăciunile. Faci ceva diferit a doua zi când ieși din casă? Nici asta nu cred. Te protejează cumva, te ajută ceea ce vezi la TV atunci când vine vorba de un posibil nou atentat? Nope. Păi atunci?

Hai să vedem ce spune acest nene și mai vorbim un pic după.



Știrile obsesive despre teroare nu fac decât să propage și mai multă teroare. Și, după cum spuneam, îi fac reclamă teoristului și organizației care i-a spălat netedul creier. Cum ar fi fost să mă uit la Sky News și să aflu într-o relatare de numai două minute că a fost un atentat la Manchester, că sunt mai multe victime, că teroristul este mort și că de restul se ocupă autoritățile. Fără nume, fără imagini, fără figuri. Și aici mă refer atât la atacator cât și la victime. Iar după știrea asta prezentatoarea și-ar fi pus la loc zâmbetul pe față și ne-ar fi vorbit 10 minute despre festivalul de film de la Cannes. Și a doua zi la fel, cât mai puțin spre deloc despre atentatul terorist.

Și așa mai departe, cu fiecare nou atentat, din fiecare țară. Cum ar fi oare dacă media ar reacționa cu această crasă indiferență în fața terorii, lăsând autoritățile să se ocupe de problemă și scutind cetățenii de o încărcătură negativă absolut inutilă?

Eu cred că ar fi mult mai bine, din mai multe puncte de vedere. Dar asta nu se va întâmpla niciodată pentru că media din asta trăiește. Și teroriștii devin monștri pe spinarea mediei. Impactul lor ar fi minim fără ajutorul necondiționat, atât de obscen și paradoxal al trusturilor de presă. Începuse un curent anul trecut prin Franța în sensul ăsta, preluat și prin presa din UK, dar sincer să fiu nu știu dacă a rezistat. Detalii aici și aici. Însă eu nu vorbesc doar despre numele și fețele teoriștilor, ci după cum ați remarcat am pledat pentru o relatare cât mai redusă a întregului eveniment. Pare foarte greu de crezut că s-ar putea ajunge acolo, dar sunt convins că dacă această idee s-ar pune totuși în practică și atacurile teroriste ar fi tratate în presă ca furturile de mașini sau spargerile de locuințe, în scurt timp am începe să remarcăm efecte pozitive. Tratează-l cu sictir și indiferență pe aurolacul cu acces la bombe și cu siguranță se va gândi de mai multe ori înainte să se detoneze, știind că impactul gestului său va fi insignifiant.

Până la urmă n-o fi așa greu; sunt atâtea atrocități pe care media occidentală nu le relatează, pentru simplul fapt că nu se petrec în Occident. Ah, sau pentru la fel de simplul fapt că nu sunt executate de islamiști. Deci tot ce trebuie să facem este să ne aliniem în aceeași indiferență.