Tuesday, 11 April 2017

Keith Palmer nu este un erou în dicționarul meu

Amigos, nu știu cât tam-tam s-a făcut pe continent, dar aici în UK deja nu mai pot cu acest sărman ofițer căzut la datorie. Este vorba de polițistul înjunghiat de atentatorul de la Westminster din urmă cu câteva săptămâni, care ieri a fost înmormântat cu niște onoruri demne de un monarh (eh, nu că ăștia ar merita prea multă pompă, dar ați prins voi ideea). Inițial m-am gândit să scriu acest articol în engleză și să-l vântur pe aici prin zonă, dar mi-aș fi pierdut vremea și mi-aș fi atras polemici fără rost. Pentru marea majoritate acest Keith Palmer este un erou cum rar găsești, pentru mine a fost doar un sitting duck

metro.co.uk
Dar ce a făcut acest Keith Palmer pentru a deveni un fel de John McClane al regatului? Păi a murit. Atât? Mă, da. Stai un pic, nu s-a luptat cu teroristul cu mâinile goale, nu s-a pus în fața lui ca să-l împiedice să calce vreun gândac de pe aleile Westiminster-ului sau să atace cu cuțitul ofițerii din garda înarmată care, doh, aveau pistoale și care chiar l-au executat din distanță, făcând astfel total stupidă o eventuală intervenție din partea neînarmatului ofițer Palmer? Nu știu. Nicăieri nu găsești vreo relatare din asta. Tot ce ni se spune este faptul că acest Keith Palmer e un erou și că a murit pentru siguranța cetățenilor. Da, chiar sunt unii care spun că eroismul lui a salvat viața altora. But how? Voi înțelegeți? Eu nu.

De fapt, eu cred că acest sărman Keith Palmer didn't died for us. He just died. Plain and simple. No heroics there. Cu ce e mai erou acest Palmer decât turiștii morți pe pod? Doar moartea în sine nu reprezintă un eroism, am mai vorbit despre asta. Dar omului de rând, care rezonează prin filtrul emoțional, nu-i poți spune asta pentru că sare la ceartă sau chiar la bătaie. Lui trebuie să-i vinzi povești cu eroi. Și poate că așa se va emoționa, va vărsa o lacrimă și va avea senzația că lucrurile funcționează totuși cum trebuie în țara care nu permite polițiștilor să poarte arme de foc. Poate că, dacă lucrurile ar fi stat altfel din punctul ăsta de vedere, ofițerul Palmer n-ar mai fi fost numit erou dar ar fi trăit acum, lucru pe care cu siguranță l-ar fi ales și el și familia lui.

Da, omului obișnuit trebuie să-i spui lucruri simple și emoționante. Apropo de familie, o tot aud pe asta cu "he was a beloved husband, father and brother". Păi, exceptând cazul în care ești un nenorocit care și-a nesocotit familia sau un homeless, în principiu oricare dintre noi este un beloved pentru altcineva. No heroics here either. Dar omul de rând are nevoie de povești ca în filme și nu te va critica atunci când apelezi la răhățele din astea emoționale dar total irelevante. El vrea onorori nemaiîntâlnite pentru erou și chiar le primește. Vrea cea mai mare defilare a forțelor polițienești din istoria regatului și chiar o primește. Slavă domnului că nu s-au întâmplat alte nenorociri (sau cel puțin nu am auzit eu de niciuna) în zonele rămase neprotejate de copoii plecați la defilare.

Voi de ce credeți că avem nevoie de eroi?