Pentru că ieri a fost World Poetry Day, un lanț de cafenele austriac a avut această idee: oferă o poezie și vrei primi în schimb o cafea. Eu recunosc că habar n-aveam de treaba asta și nu m-aș fi implicat nici dacă aș fi avut, însă am fost provocat de o prietenă româncă aflată la studii în Cehia, așa că m-am executat bucuros. Cum n-aveam inspirație pe moment am apelat la sertarul cu amintiri, adică arhiva acestui blog, de unde am scos un cântecel pe care l-am compus în urmă cu 5 ani și uite așa, cu el în buzunar, m-am deplasat la o cafenea din zona Highbury.
Ce a însemnat treaba asta? Păi evident că nu a contat cafeaua moca și nici faptul că pe băiatul de la tejghea nu-l interesa de unde am apărut cu versurile alea și nici să intre la mine pe blog să asculte cântecul, lucruri cât se poate de firești de altfel. Pentru mine a fost o mică provocare, o ghidușie menită să aducă puțină culoare unei după-amiezi banale și o ocazie de a crea un link cu un spirit boem din Cehia.