Thursday, 23 March 2017

The Westminster Attack: Știam că va veni și ziua asta

Pe bune, chiar mă vedeam relatând pe blog despre un atac petrecut la Londra. Când locuiești într-o mare metropolă te aștepți oricând la așa ceva, precum în România trăiești cu spaima cutremurului. E numai o chestiune de când se va întâmpla, dar, tot ca în cazul unui cutremur major, atunci când se întâmplă sunt șanse foarte mici să te afecteze. Vorbeam chiar în urmă cu un an despre asta

Înainte de toate, aș prefera să evităm acele clișee pe care le îmbrățișăm în astfel de ocazii, fără a le trece în prealabil printr-un filtru logic. Iată care ar fi aceste false mituri la care mă refer:

  • "Polițistul înjunghiat de atentator este un erou"! Mă, nu prea. Not in my book. Am mai vorbit pe temă. S-a aruncat cu pieptul gol în fața sceleratului? S-a repezint să-l anihileze cu mâinile goale precum Steven Seagal? Nu prea avea de ce, atâta vreme cât la câțiva metri se aflau colegi înarmați, care de altfel i-au și făcut felul imediat. Eu cred că, din nefericire, Keith Palmer a fost un simplu sitting duck în calea dementului și nu este cu nimic mai erou decât oamenii care au murit pe pod. 
  • "Nu ne este frică!" Amigo, pe bune? Să dea ăl de sus să nu fi prins niciodată în viața asta în mijlocul unui incident terorist, că-ți va fi o frică de te vei căca pe tine. Și nu ar fi nimic rușinos în asta. Ah, alegi să îți trăiești viața în aceleași coordonate și să nu te gândești obsesiv la teroriști, nelăsându-i astfel să îți afecteze existența? Asta da, foarte frumos. Ești inteligent și realizezi că șansele să crăpi de cancer sau într-un accident de mașină sunt de 100 de ori mai mari decât să-ți facă felul un terorist. Dar asta e ca și cum ai spune că nu ți-e teamă de crocodili sau de urșii grizzly; foarte mica probabilitate că vei da nas în nas cu ei în viața asta nu înseamnă că nu îți e frică de aceste animale. 

Pe Westminster Bridge a avut loc prima mea întâlnire cu Tamisa, atunci când abia aterizasem în Londra ca turist în 2012. Iar ultimul meu contact cu acest pod s-a petrecut înainte de Revelion. Eram cu o prietenă din Cluj și ne-am oprit să facem poze, profitând de ceața mistică ce acoperea Londra în acea zi. Ieri am comentat împreună incidentul, ea de la vreo 2100 de km depărtare de Westminster, eu doar de la vreo 10. Eram acasă, mi-am făcut o cafea și am urmărit știrile toată ziua.

Apoi lucrurile au intrat în normal. Sora mea a plecat în Soho la o ședință de tango, iar eu am ieșit prin Crouch End la cumpărături. Nu e nimic de văzut aici, vă rugăm să circulați.